O scrisoare pastrata in arhiva familiei lui Ilie Lazar dezvaluie in toata hidosenia ei teroarea bolsevica indreptata impotriva unor oameni fara nicio vina.
Articolul despre Ilie Lazar, eroul care a eliberat Bucovina in anul 1918, publicat in editia trecuta a RL Weekend Plus a starnit reactii vii. La redactie am primit numeroase semne de apreciere fata de memoria lui Ilie Lazar, unul dintre cei mai fideli prieteni ai lui Iuliu Maniu, lider al PNT, aparator al democratiei si detinut politic in perioada comunista.
Nepotul lui Ilie Lazar, Ion-?Andrei Gherasim, care este director executiv al Fundatiei Corneliu Coposu, ne-a pus la dispozitie o alta scrisoare, din arhiva sa personala. Acest text, spre deosebire de cel precedent, nu documenteaza un moment de glorie, ci persecutiile la care bolsevicii i-au supus pe membrii familiei lui Ilie Lazar. Vom reproduce integral acest valoros document istoric. Pentru cititorii „Romaniei liberea” care au ratat editia trecuta, facem o scurta trecere in revista a activitatii lui Ilie Lazar.
El era descendentul a doua familii din mica nobilime maramureseana. Tatal sau facea parte din familia Lazar de Pucaret, iar mama sa din familia Ivascu din Apsa de Jos, din Maramuresul de dincolo de Tisa. Bunicul sau, Vasile Lazar, a fost protopop greco-catolic al Sighetului. Ilie Lazar a devenit doctor in Drept si a activat in cadrul Partidului National Roman, care a devenit apoi PNT.
In timpul Primului Razboi Mondial, Ilie Lazar a fost incorporat in Armata Imperiala si Regala Austro-Ungara, unde a primit rangul de ofiter. In anul 1918, s-a hotarat, impreuna cu intreaga companie pe care o comanda si care era formata din romani banateni, sa dezerteze si sa se inroleze in Armata Regala Romana. Ilie Lazar se afla in Transnistria. A trecut Nistrul, dar a ajuns in Bucovina, unde a eliberat Cernautiul, terorizat de ucraineni. A plecat apoi spre casa, iar in fruntea unei trupe de moldoveni, a luptat pentru a elibera Sighetul, ocupat, de asemenea, de ucraineni. A fost ales deputat in Adunarea Nationala care a votat, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Unirea Transilvaniei cu Romania.
Ilie Lazar nu dispunea doar de o minte sclipitoare si de un caracter integru, ci si de o forta fizica impresionanta. De aceea, mai in gluma, mai in serios, el i-a servit drept garda de corp bunului sau prieten Iuliu Maniu.
Din 1923, a devenit deputat din partea PNT. S-a remarcat prin talentul oratoric si prin capacitatile organizatorice, care l-au propulsat in fruntea organizatiei muncitoresti a PNT.
In timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost arestat de dictatorul Ion Antonescu. In anul 1946, a fost arestat vreme de sapte luni, de catre comunisti, care doreau sa il impiedice sa participe la alegerile falsificate din acel an. Pentru ca era in inchisoare, maramuresenii nu l-au putut alege deputat pe Ilie Lazar, asa ca au ales-o pe sotia sa, Maria.
In 1947, in contextul inscenarii de la Tamadau, Ilie Lazar este din nou arestat. In 12 noiembrie 1947, el a fost condamnat la 12 ani de temnita, cinci ani de degradare civica si confiscarea averii. Eliberat din inchisoare in anul 1964, Ilie Lazar a constatat ca a trecut dintr-o temnita cu zidurile vazute intr-una cu zidurile nevazute. Scrisoarea pe care o redam arata tragedia familiei sale. Intertitlurile apartin redactiei.
Cea mai ingrozitoare mizerie
„Facand parte din conducerea Partidului National Taranesc, am fost implicat in cele doua procese, „Sumanele Negre” si „Procesul Maniu”, inscenate acestui partid, si privat de libertate timp de aproape 18 ani.
Revenit dupa ispasirea acestei condamnari, mi-am gasit familia in cea mai ingrozitoare mizerie, intr-o pivnita in orasul Cluj.
Ingrozit de tot ce am aflat si de starea celor trei generatii de femei (sotia, soacra si fiica), mi-am socotit de elementara datorie sa fac tot ce omeneste este posibil ca sa le schimb aceasta viata ingrozitoare.
In primul rand, m-am deplasat la Bucuresti, incercand sa iau contact cu cei in drept pentru a-mi reda toate drepturile la care ma socoteam indreptatit. Primul cu care am luat contact a fost dl Grigore Geamanu, secretar al Consiliului de Stat. L-am rugat sa predea d-lui I. Gh. Maurer (n.r. – prim-ministrul Romaniei) o cerere a mea, in care solicitam buletin de Bucuresti, unde am trait ca avocat inregistrat in Baroul Ilfov si fiind pe urma deputat, incepand cu anul 1923, in cateva legislatii.
In acea cerere aratam d-lui Maurer ca am fost despoiat, atat eu, cat si intreaga mea familie, de tot ce am avut, ca nu am nici o posibilitate de existenta, ca fiica mea a fost exmatriculata din universitate. Ca incheiere, am rugat pe dl prim-ministru, sa dispuna la repararea acestei nedreptati.
Dl Geamanu a subliniat cu creion rosu primele trei puncte (buletin de Bucu?resti -? unde am trait 30 de ani si de unde am fost si arestat, spatiu locativ si reprimirea fiicei mele in universitate, de unde a fost exmatriculata inainte cu 15 ani). Dl Geamanu mi-a spus: „Acestea le fac eu pentru dl Ilie Lazar, il rog pe tov. ministru al Instructiunii in prima zi de lucru cu mine, sa repare chestiunea fiicei d-voastra”. I-am raspuns: „Acestea sunt cele trei chestiuni mai importante, asa ca va multumesc si nu mai cred ca este necesar sa-l deranjez personal pe dl Maurer, cu care alta data eram in destul de bune raporturi, fiind sub regimul antonescian impreuna in lagarul de la Targu-Jiu”.
Am plecat satisfacut de primirea la dl Geamanu si m-am reintors la familie in Cluj.
Peste trei luni am primit scrisoare recomandata de la Consiliul de Stat, in care mi se comunica: „Consiliul de Stat nu aproba buletin de spatiu in Bucuresti” si ma indruma la Cluj, unde imi este familia si unde pot sa ma stabilesc. In urma acestui refuz, am cautat sa iau contact cu autoritatile locale competente, dar timp de un an si jumatate a fost zadarnic. Vazand ca mereu ma amana cei care cu putina bunavointa ar fi putut sa-mi scoata familia din pivnita in care au trait ultimii 9 ani, m-am adresat d-lui rector al Universitatii, Constantin Daicoviciu, in doua audiente ce mi-a acordat. Nici in urma acestei interventii n-am putut obtine nimic, iar a treia audienta dl rector mi-a refuzat-o.a”
Sicane bolsevice
„La un moment dat, mi s-a comunicat ca pleaca o familie de evrei dintr-o locuinta cu doua camere. Interesandu-ma, mi se comunica, printr-un medic cunoscut cu functionarul care conducea acest serviciu la Sfatul Popular, ca „pot fi asigurat 99% ca voi obtine aceasta locuinta”. Vazand ca 3 luni au trecut si tot nu-mi rezolva cererea, solicit audienta la presedintele Sfatului.
Acesta, spre surprinderea mea, ma primeste intr-o sala mare de consiliu, de fata fiind opt domni, intr-un fel de sedintaa?? Ii multumesc d-lui presedinte al Sfatului ca m-a primit si ca ma prezinta si celorlalti domni din Consiliu. Le arat foarte sumar situatia mea si a familiei mele si le solicit aprobarea acelei locuinte din curte. La aceasta cerere a mea mi se raspunde: „Aceasta locuinta nu se poate aproba, deoarece dl Bergheanu a intervenit pentru doamna Goga”.
Caut imediat legatura prin cineva cu doamna Goga. Il gasesc pe dr. Luca Mircea, casatorit cu fiica gradinarului doamnei Goga de la Ciucea, rugandu-l sa vorbeasca cu doamna, ca sa renunte la aceasta locuinta din curte, deoarece doamna nu cred ca are nevoie, stand mereu la Ciucea, si nici nu cred ca ii convine.
Ca sa poata acest domn doctor, fin al doamnei Goga, obtine o locuinta spatioasa, si cum aceasta locuinta din curte d-lui doctor nu-i convine, au fost evacuate doua familii din Piata Mihai Viteazul, …
