Toti indicatorii complexului anticipeaza insolventa, compania avand pierderi si datorii mari, insa un proces de insolventa asumat din timp si corect administrat „poate sa faca minunia”, crede avocatul Remus Borza. Dar cum s-a ajuns la aceasta situatie?
Compania Ener?ge?tica Oltenia (CEO) si Compania Energetica a Huilei (CEH) au fost marcate de dezechilibre majore, asupra carora Gabriel Dumitrascu, fost presedinte al actualului Departament pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului si fost membru in Consiliul de supraveghere de la CEO, sustine ca a atras atentia Guvernului si in 2013, si in 2014. Cele doua societati miniere au aparut prin fuziunea minelor de huila si de lignit cu termocentralele. Dar la CEH fuziunea s-a facut cu subcapacitate miniera, iar la CeO cu supracapacitate miniera, ceea ce a adus impreuna trei producatori de energie? si minele de lignit. „Acestea aveau o capacitate instalata de circa 33 milioane tone pe an. Complexurile, consumand la maximum, nu ardeau peste 20 de milioane, asa ca 13-14 milioane induceau o crestere a costurilor fixe, ceea ce facea nesustenabil pretul la tona. Acesta ducea la un pret al energiei de peste 220 de lei/MWh, in timp ce un prag de rentabilitate e la 185-190/MWha”, a explicat pentru Romania libera Gabriel Dumitrascu.
Cazul e oarecum asemanator cu formarea Companiei Nationale a Petrolului in anii a??90, prin fiziunea Competrol cu SNP Petrom. Prima societate avea pierderi, a doua era rentabila, asa incat dupa fuziune a rezultat o companie cu pierderi. Gabriel Dumitrascu a declarat ca a propus Guvernului o restructurare drastica, cu pastrarea CE Turceni si Rovinari, cu patru blocuri energetice fiecare, din care disponibile la fiecare cate trei si cate unul trecut in retehnologizare, mentenanta. Aceasta insemna aproximativ 2.000 MW instalati, din care disponibilul era la 1.400 MW instalati, a subliniat mana?gerul. „La o incarcare de 80%, atingeai rentabilitatea, sub 190 de lei la MWh, facand restructurarea mineritului si scapand de surplusul de capacitate de 13-14 milioane in plus. Pentru acestia, gasesti alti consumatori de carbunea”, a precizat acesta.
Lignitul, carbune energetic, nu putea fi folosit inainte decat in Oltenia, pentru ca e slab caloric si are pretul scazut, asa incat, transportat, devine nerentabil. Dar acum exista solutii tehnologice. Poate fi transportat pe distante mari brichetat. Exista tehnologii de ardere in pas fluidizat, poate fi transformat intr-o emulsie cu ardere similara cu pacura. „Mina Cuznicioara dadea 20 de milioane de tone la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN), care niciodata nu a platit in ultimii patru ani. Ba erau alegeri etc., tineam RAAN artificial in viata. Mina Berbesti livra exclusiv la CET Govora. Si de aici banii veneau la Sfantu” Asteapta. Numai astfel se adunau datorii de vreo 800 de milioane de lei. Minele Pesteana si Rosiuta dadeau la CET 2 Craiova, ce furniza energie termica orasului, care niciodata nu era platita. Propunerea noastra era ca Craiova sa preia CET 2 Craiova si sa administreze carbunele din Rosiuta si Pesteanaa”, a explicat Gabriel Dumitrascu.
Dar, in ciuda acestor propuneri si idei,? reaspunsul fostului ministru al Economiei, Andrei Gerea, ar fi fost „Mai bine plecati voi, decat sa ne asumam decizii de genul acestaa”.
Fostul sef al Departamentului pentru Privatizarea …





