de Catalin Lupasteanu, Ana-Maria Lazar Publicat la: 23.11.2015 10:03 Ultima actualizare: 23.11.2015 14:04
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni ca senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunitatii lui Dan Sova, in noul dosar in care parlamentarul este acuzat de trafic de influenta, in urma caruia a primit 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura. Procurorii DNA au solicitat avizul Senatului pentru retinerea si arestarea lui Sova in acest dosar, cererea ajungand vineri la Senat. Luni, Biroul Permanent a trimis solicitarea DNA la Comisia Juridica si a decis ca votul in plen va avea loc miercurea viitoare. In acest timp, Comisia Juridica il va audia pe Sova si va intocmi un raport prin care sa recomande plenului Senatului, cu titlu consultativ, un vot pozitiv sau negativ in cazul ridicarii imunitatii lui Sova. In cazul dosarului in care Sova a fost deja trimis in judecata alaturi de fostul premier Victor Ponta, senatorii au impiedicat retinerea si arestarea lui Sova.
Liviu Dragnea a dat tonul cu privire la votul PSD pentru avizarea retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova in noul dosar DNA in care senatorul PSD este acuzat de trafic de influenta la CET Govora, in urma caruia ar fi obtinut 100.000 de euro foloase necuvenite. Dragnea a anuntat luni ca PSD va vota pentru ridicarea imunitatii lui Sova. „Nu ne putem opune unor demersuri ale justitiei”, a spus Dragnea, prezent la termenul sau in procesul de la instanta suprema, care judeca apelul la condamnarea lui Dragnea la un an de inchisoare cu suspendare in dosarul Referendumul.
Cu ocazia precedenta, Sova a fost protejat de senatorii PSD, care nu au votat pentru ridicarea imunitatii acestuia, in dosarul in care era inculpat alaturi de seful PSD de atunci, fostul prim-ministru Victor Ponta.
Cererea DNA cu privire la retinerea si arestarea preventiva a lui Dan Sova va fi votata in plen saptamana viitoare, miercuri, a anuntat presedintele Comisiei juridice, Catalin Boboc.
„Programul aprobat de Biroul Permanent este acela ca maine (marti – n.r.) Comisia juridica sa deschida materialul si sa faca si raportul, iar saptamana viitoare, miercuri, pentru ca luni si marti vor fi zile libere, sa fie inaintat catre plen spre vot”, a declarat Boboc, luni, la Senat.
Boboc a mai spus ca Sova va fi invitat luni sa studieze materialele la Comisia juridica, daca va avea sustinere din partea membrilor Comisiei juridice de la Senat.
„Eu o sa discut cu colegii mei de la Comisia juridica si o sa le sugerez ca astazi (luni – n.r.) sa deschidem dosarele, ca avem timp suficient si poate chiar maine sa intocmim raportul”, a mai spus Boboc.
Presedintele Comisiei juridice a mai spus ca, la sedinta Biroului Permanent, PNL a propus ca cererea sa intre in plen saptamana aceasta, marti, insa propunerea liberalilor nu a intrunit numarul de voturi in BP.Materialele de la Comisia juridica, in acest caz, insumeaza sapte volume.
Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), unde se judeca apelul din dosarul in care este acuzat, alaturi de alti peste 70 de inculpati, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Judecarea dosarului a fost amanata de la ora 09.00 la ora 12.00, astfel ca Liviu Dragnea a plecat de la sediul ICCJ, urmand sa revina la ora la care incep discutiile in cauza.
Intrebat, la plecarea de la sediul ICCJ, cum va vota PSD in cazul cererii Directiei Nationale Anticoruptie de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan Sova, Liviu Dragnea a raspuns: „Am mai spus asta, nu ne putem opune unor demersuri ale justitiei. Cu toata parerea de rau, PSD va vota pentru ridicarea imunitatii”.
Si copresedintele PNL Alina Gorghiu anunta, vineri, ca liberalii vor incuviinta cererea DNA in cazul lui Dan Sova, afirmand ca PSD ar face un „gest civilizat” daca i-ar cere senatorului sa demisioneze din Senat.
Liderul PNL a mai spus ca, in contextul incercarilor de recredibilizare a clasei politice si a institutiilor democratice, PSD ar trebui sa inteleaga ca nu trebuie sa mai existe nicio diferenta intre discursul public si ce se intampla la vot.
Potrivit Alinei Gorghiu, prezumptia de nevinovatie exista, in conditiile in care, odata ridicata imunitatea parlamentara, judecatorul este cel care aproba solicitarea de retinere si arestare preventiva formulata de procurorii DNA.
Cererea DNA privind retinerea si arestarea preventiva a senatorului Dan Sova, care …