Cum 2014 se anunta a fi al patrulea an consecutiv de crestere, greii pietei electro-IT par sa fie de acord ca industria de profil a iesit din criza declinului in care intrase in 2009, scrie Capital.ro.
Nimic surprinzator pentru Dragos Sirbu, CEO-ul Flanco, in faptul ca romanii au prins din nou gustul cumparaturilor de electronice, electrocasnice si IT&C:
„Este o combinatie de necesitate – oarecum, s-a acumulat o nevoie de astfel de achizitii -, si de tehnologie. Nu stiu daca atat de mult criza, cat tehnologia ne-a schimbat pe toti… chiar daca ia decizia de cumparare un pic mai greu decat o lua inainte, clientul a devenit suficient de educat? ca sa-si doreasca lucruri cu adevarat valoroase pentru el”, explica seful Flanco, nr. 2 in electroretailul romanesc, dupa Altex.
Cum cifra de afaceri din comertul cu amanuntul – cel mai important indicator care arata evolutia consumului – creste de sase luni la rand, continua el, „avem motive sa fim optimisti din punctul de vedere al vanzarilor de bunuri de folosinta indelungata si pentru 2014”.
Cresterile „importante” din ultima vreme, puncteaza el, „au fost ajutate de creditul de consum, care ii faciliteaza clientului achizitii cu adevarat mai valoroase fara sa-i strice stabilitatea financiara. Acum, putem lua in calcul, in planul de vanzari, nu doar nevoile reale ale consumatorului, nevoi care vin din perioada de intrebuintare a produselor, ci si o nevoie de modernizare”, explica Dragos Sirbu; circa 40% din vanzarile Flanco sunt perfectate prin intermediul creditarii.
Concret, dupa ce romanii au cheltuit pe astfel de produse putin peste 1,7 mld. euro in 2013 (crestere de 7%), 2014 se anunta a fi inca un an de crestere:? valoarea electronicelor,? electrocasnicelor si a produselor IT&C cumparate in primele trei luni ale anului in curs a crescut cu aproape 8% fata de aceeasi perioada a lui 2013, pana la 386 mil. euro, potrivit celor mai recente date ale companiei de cercetare de piata …





