Adelina a gresit. A facut ceva si a spus ceva ce a dus la supararea parintilor ei. Adelina are 6 ani, doar 6 ani. Cei dragi reactioneaza prin tacere, chip schimbat si mohorat, vorbe pline de repros, pedepsirea copilei, mentinutul pedepsei si nevorbit ulterior cu ea ca sa ii explice lucruri ca ea sa iasa din aceasta situatie cu o intelegere clara si cu resurse personale ca pe viitor sa stie cum sa procedeze dar si sa faca fata emotional supararii adultilor. Parintii nu ii vorbesc Adelinei toata ziua. Seara la culcare, raceala lor se transmite din fiecare celula spre celulele fetitei. Adelina adoarme trista, plansa si cu sufletul greu, convinsa fiind ca ei au dreptate, doar sunt adulti, sunt cei de la care ea invata ce e cu lumea in care a venit si ei nu au cum sa greseasca. a”Daca cineva a gresit, sunt eu”, isi spune copila.
Iertarea Adelinei vine, asa, de la sine cumva, trecand zilele si luandu-se cu alte vorbe si fapte ale vietii curente. Chipul parintilor incepe sa se destinda iar ea deduce ca ei nu mai sunt asa suparati pe ea, deci a scapat. Asa invata micuta Adelina faptul ca ea este o persoana care o cam face lata uneori si ceva din ce spune sau face aduce suparare sau suferinta celor dragi.
Invata ea usor …
