Dezvaluit. Motivul pentru care Vladimir Putin intarzie la toate intalnirile

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Vladimir Putin / FOTO: www.telegraph.co.uk

Rabdarea poate fi o virtute, dar putini ar indrazni sa-l lase pe Papa Francisc sa astepte, unul fiind presedintele rus Vladimir Putin, care a intarziat mai mult de o ora la intalnirea de la Vatican, scrie joi publicatia The Guardian incercand sa explice obiceiul liderului de la Kremlin de a intarzia la intalnirile oficiale.

Durata intarzierii lui Putin variaza in functie de interlocutor, remarca The Guardian, o intarzierea de pana intr-o ora fiind chiar un semn de respect.Astfel, la prima intalnire cu Papa Francisc, in 2013, presedintele rus a intarziat 50 de minute, iar la cea cu regina Marii Britanii, in 2003, doar 14 minute. In schimb, fostul presedinte ucrainean Viktor Ianukovici a trebuit sa-l astepte odata nu mai putin de patru ore, iar parintii copiilor ucisi intr-un accident aviatic au asteptat la cimitir doua ore sosirea liderului de la Kremlin.Cat despre liderii europeni, acestia isi amintesc ca intarzierile lui Putin la intalnirile cu ei au durat intre o ora si doua ore. Nici secretarul american de stat John Kerry nu a fost scutit de un astfel de tratament, el fiind nevoit in 2012 sa faca o plimbare prin Piata Rosie din Moscova inainte sa i se deschida usa Kremlinului, trei ore mai tarziu dupa ora programata.Si totusi, pana acum niciun oficial care nu a fost primit de Vladimir Putin la ora convenita nu a anulat intalnirea, toti preferand sa-l astepte.Dar in timp ce la intalnirile oficiale intarzie aproape mereu, la conferintele de presa televizate si la alte evenimente presedintele Putin este foarte punctual, de unde s-ar putea trage concluzia ca atitudinea lui nu tine de neseriozitate, ci ar putea fi mai degraba un comportament psihologic bine calibrat.Insa liderul rus manifesta acelasi comportament si in viata privata. Chiar fosta lui sotie, Ludmila, a marturisit odata ca, atunci cand l-a cunoscut, el a intarziat foarte mult la primele intalniri, iar acest lucru a facut-o sa …

spot_img