Donald Trump a criticat ONU: Nu si-a atins potentialul maxim, din cauza birocratiei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Presedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, luni, ca Organizatia Natiunilor Unite „nu si-a atins potentialul maxim din cauza birocratiei si a gestionarii incorecte” si a indemnat statele membre sa propuna reforme, relateaza publicatia Time, potrivit Mediafax.

„Ne afirmam angajamentul pentru reformarea ONU… si reformele sunt necesare. ONU trebuie sa se imbunatateasca la capitolele dezvoltare, administrare, pace si securitate. In ultimii ani, ONU nu si-a atins potentialul maxim, din cauza birocratiei si a gestionarii incorecte.
In timp ce ONU si-a crescut in mod regulat bugetul cu 140%, iar personalul s-a dublat fata de anul 2000, nu vedem rezultate in concordanta cu aceste investitii. Laudam pozitia secretarului general [Antonio Guterres] si apelul acestuia ca ONU sa se concentreze mai mult pe oameni si mai putin asupra birocratiei”, a spus Trump, la New York.

Presedintele american a indemnat statele membre ONU sa propuna idei de reforme, pentru ca structura sa devina o forta de mentinere a pacii mai puternica si mai eficienta.

„Vrem ca ONU sa recapete increderea populatiei la nivel mondial… si pentru asta trebuie sa detina responsabilitatea la fiecare nivel de management, sa protejeze avertizorii de integritate si sa se concentreze pe rezultate. Trebuie sa ne asiguram ca niciun stat membru nu suporta o cota disproportionata a raspunderii, din punct de vedere militar sau financiar. Mai cerem ca fiecare misiune de mentinere a pacii sa aiba obiective bine stabilite si criterii pentru a evalua succesul.
Incurajam toate statele membre sa ia pozitii ferme privind schimbarea modului de actiune din prezent si sa nu ramana ancorate in metode din trecut, care nu au functionat. …

spot_img