Dovada sedintei paralele a Comisiei Juridice in care s-au realizat operatiunile „Codul Penal” si „Gratierea”. PLUS: Mecanismul prin care parlamentarii apar prezenti, desi au lipsit de la sedinta

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Sorina Ionasc, Cristian ANDREI Publicat la: 13.12.2013 21:48 Ultima actualizare: 13.12.2013 21:50

Sedinta paralela a Comisiei Juridice, cea in care s-au aprobat de fapt modificarile la Codul Penal si s-a dat raport favorabil proiectului de lege privind aministia si gratierea, a avut loc in biroul presedintelui Comisie Juridice, Bogdan Ciuca. Ea s-a desfasurat intre orele 19 – 21, in ziua de luni 9 decembrie, in timp ce oficial, in sala de sedinte a Comisiei, se discuta proiectul de lege privind lobby-ul. Presa a avut acces doar la sedinta oficiala a Comisiei, nefiind informata despre sedinta paralela. Discutiile paralele au fost negate vehement de presedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciuca.
Potrivit documentelor oficiale ale Comisiei Juridice, la sedinta au participat 24 de parlamentari, dar in fapt numarul lor este mult mai mic. Lista de prezenta a fost semnata la inceputul sedintei, iar ulterior, mai multi parlamentari au parasit sala, insa ei apar pe lista de prezenti pana la final. Mai mult, unii deputati din Comisia Juridica si-au desemnat inlocuitori, ei aparand insa in continuare ca prezenti la lucrarile Comisiei.

„Eu nu eram, dar nu este nicio problema daca apare numele meu, chiar daca gresea colegul meu eram de acord”
De pilda, liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputatilor, Mate Andras Levente, a declarat pentru gandul ca a participat la sedinta Comisiei pana la orele 19, dupa care a fost inlocuit de colegul sau, deputatul Marton Arpad.?”Am fost la sedinta comisiei intre 16.30 – 7, am avut mandat de a pleca in alta parte, am plecat si l-am lasat pe colegul meu Marton sa fie prezent. Colegul meu a fost prezent pana la finalizarea lucrarilor. Lista de prezenta se semneaza la inceputul sedintei. Eu de la orele 16 la orele 19 am fost, am semnat eu, apar doar eu. Cel care incepe sedinta este cel prezent. Nu este nicio problema daca apare numele, noi suntem solidari la UDMR, chiar daca gresea colegul meu eram de acord”, a spus deputatul UDMR pentru gandul.
Deputatul Marton Arpad sustine ca dezbaterile despre modificarile la Codul Penal ar fi avut loc intre orele 19 si 21, ceea ce contrazice toate declaratiile presedintelui Comisiei Juridice, Bogdan Ciuca, care a declarat ca sedinta in care s-au discutat aceste proiecte a avut loc dupa ora 22. Declaratia deputatul UDMR confirma insa informatiile prezentate de gandul in cursul zilei de marti, potrivit carora in timp ce exista o sedinta oficiala a Comisiei Juridice, a avut loc, intr-o alta sala, o sedinta paralela in care s-au operat acele modificari la Codul Penal.
„Da, s-au dezbatut pe articolele modificarile la Codul Penal. Va spun sincer, nu stiu daca la acea dezbatere la care am participat, in ce faza era dezbaterea legii, daca era o comisie pregatitoare sau una in care s-a dat votul final, eram destui de multi, am parcurs niste amendamente, am dat mai multe voturi pe articole. Era seara dupa ce s-a terminat Comisia de Cultura la care am participat. Era inainte de ora 21, incepand de la orele 19, in jurul orelor 19 pana la orele 21 sau poate dupa”, a precizat pentru gandul Marton Arpad.
El a spus ca l-a inlocuit la aceasta sedinta pe colegul sau Mate Andras Levente.
Deputatul UDMR s-a aratat contrariat de faptul ca presa incearca sa afle unde a avut loc sedinta in care s-au votat aceste amendamente la Codul Penal.
„Presa este mai putin interesata de ce contine legea, decat de niste undite lansate de niste jucatori in acest sinistru joc de teatru”, a spus deputatul UDMR.
Deputatul Mircea Grosaru, reprezentant al minoritatilor nationale, a precizat pentru gandul ca a stat la Comisia Juridica, dar doar intre orele 17.45 – 19.30, dupa care a parasit sedinta.
„Mai mult de 15 persoane nu mai erau cand am plecat eu”
„Eu nu am participat la aceasta parte a sedintei, daca a fost, am participat doar la prima parte a sedintei, cea legata de insolventa persoanelor fizice, apoi s-a discutat despre legea lobby-ului, apoi m-am retras de la sedinta si am plecat de tot. Eu am stat intre 17.45 – 19.30. La cealalta parte, care nu stiu daca a avut loc, daca nu a avut loc, nu am participat”, a spus Grosaru.
Deputatul a adaugat ca nu i se pare normal sa apara pe o lista de prezenta a sedintei in care s-au discutat modificarile la Codul Penal.
„Am semnat doar la inceput lista de prezenta, cand am venit la sedinta. Am semnat lista de prezenta, apoi, ulterior, la plecare nu se mai semneaza si de plecare. Am semnat-o si atata tot. Nu am fost inlocuit de niciun coleg, de asemenea, mai avem un coleg la grup care nu a participat” a spus Grosaru.
El a spus ca este posibil sa se foloseasca aceasta lista de la inceputul sedintei ca lista de prezenta pentru perioada in care s-au discutat modificarile la Codul Penal.
„Noi cand venim la sedinta ni se da lista de prezenta si o semnam. In sala de sedinta, cat am fost eu, mai mult de 12, 12- 15 poate, in jur de acest numar cand am intrat eu, ulterior nu stiu daca au mai plecat, de venit nu au mai venit pana am plecat eu”, a precizat Grosaru. Declaratia sa indica faptul ca la sedinta de la orele 22, asa cum sustine presedintele Comisiei, Bogdan Ciuca, nu au fost 24 de persoane.
„Se putea hotari intrarea Romaniei in razboi, eu nu eram acolo, sedinta a durat pana la o ora nefireasca”
Si reprezentantii PP-DD sustin ca nu au participat la sedinta in care s-au discutat modificarile la Codul Penal si proiectul legislativ privind gratierea si amnistia. PPDD are trei reprezentanti in aceasta Comisie.”Nici eu, nici …

spot_img