de Marius Tone Publicat la: 27.11.2012 14:58 Ultima actualizare: 27.11.2012 15:02
Mediafax Foto//Alexandru Hojda
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marti, ca fotbalul romanesc este in momentul de fata „pe marginea prapastiei” si ca din cauza datoriilor si a proceselor sase patroni de club vor sa se retraga din Liga I.
„Eu zic ca la anul nu vom strange 18 echipe in Liga I, nu cred. Si nu din cauza licentierii, pentru ca pe asta o poti dribla. Sa nu fim cumva obligati sa facem 14 echipe chiar din vara. Asta ma tem ca se va intampla. Fotbalul e pe marginea prapastiei acum. Nu vreau sa dau nume, dar sunt sase patroni care vor sa se retraga din fotbal. Eu incerc sa ii conving, sa le spun ca nu e bine. Dar unul, de exemplu, imi spune: „Stai putin, am bagat 17 milioane de euro, banii mei, nu m-a ajutat nimeni. Iar acum au venit mascatii peste mine, familia si copiii imi tremura, ce fac, ma duc la puscarie pe banii mei?”. Asta imi spun ei, eu ce sa le zic, ca fac eu, ca vorbesc eu, ca dreg eu… Dar sunt caine sur la vanatoare. Astea sunt lucruri care se pot rezolva doar la nivel de premier sau presedinte de tara. Dupa alegeri, bineinteles”, a afirmat Dragomir.
Oficialul Ligii sustine ca Guvernul si autoritatile locale trebuie sa se implice si sa investeasca in centre de copii si juniori. „Patronii isi spun si ei oful. Sunt datorii foarte mari. Chiar daca dribleaza licentierea va fi greu s-o duca in continuare. Pentru ca autoritatile nu dau niciun fel de ajutor fotbalului. In fotbal e o criza care nu se disociaza de criza generala din Romania. Centrele de copii si juniori trebuie facute de Guvern si de primarii. Aria de selectie e zero la noi. Sunt centre de fotbal particulare, unde copiii invata pe bani, dar asta nu e o solutie. Aici trebuie sa intervina Guvernul, sa faca macar sase-sapte pe zone geografice, sa avem si noi in fotbal un viitor peste cativa ani. Dar nu intereseaza pe nimeni”, a mentionat presedintele LPF.
Dragomir considera ca fotbalul romanesc are performante pe plan international, in ciuda faptului ca nu este sutinut de autoritati, dand exemplul Stelei si al echipei CFR Cluj, care sunt foarte aprope de a se califica in primavara europeana. „Pana cand un Guvern nu va baga sportul intre primele zece prioritati, nu vom iesi din criza. Nu intereseaza pe nimeni sportul, iar patronii sunt tarati prin tribunale si condamnati. Fotbalul e o gaura neagra, toti patronii sufera acum. Pe banii lor sunt si tracasati. La noi e o nenorocire, te prinde Fiscul te baga la puscarie. Daca vinzi un jucator in strainatate trebuie sa platesti TVA la stat. E singura tara de pe fata Pamantului cu taxa asta. Cand au auzit aia de la FIFA si UEFA au ras de noi, ne spun ca suntem prostii Europei. Noi suntem tara cu cei mai multi jucatori legitimati veniti liberi de contract. Daca sunt zece jucatori cu contracte normale. Si avem totusi performanta pe plan international, adica avem doua echipe la bataie pentru primavara europeana”, a precizat presedintele LPF.
Dumitru Dragomir sustine ca nu este normal ca suporterii sa doneze bani pentru …




