Ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, s-a intalnit luni, la Bruxelles, cu?Secretarul General Adjunct al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow.?Dusa a reconfirmat angajamentul politic si operational al Romaniei pentru succesul tranzitiei din Afganistan conform calendarului.
Astfel, a mentionat ca exista o decizie a CSAT care prevede ca, in sensul asigurarii continuitatii prezentei noastre in Afganistan si dupa 2014, participarea Romaniei la noua misiune a NATO sa se mentina proportional cu participarea altor aliati la efortul Aliantei.
Declaratia a fost facuta in contextul unor aspecte de interes aflate pe agenda curenta a NATO si in pregatirea Reuniunii ministrilor apararii care va avea loc in perioada 4-5 iunie, potrivit unui comunicat al MApN remis Romania libera.
Citeste si?Amendament privind extinderea accesului Consiliului Holocaustului la arhiva MApN, semnat joi
„Avand in vedere prezenta proeminenta pe agenda reuniuniunii ministeriale de luna viitoare a problematicii asigurarii capabilitatilor de aparare alocate natiunilor prin procesul aliat de planificare a apararii, ministrul Dusa a asigurat oficialul NATO de seriozitatea cu care Romania priveste indeplinirea tintelor de capabilitati atribuite tarii noastre, precum si necesitatea asigurarii unui buget care sa sustina angajamentele politice asumate. In acest sens, ministrul roman a reamintit decizia nationala de a creste gradual bugetul apararii, astfel incat, in perspectiva anului 2016, sa ne numaram printre tarile NATO care indeplinesc cerinta de 2% din Produsul Intern Brut pentru aparare.
Amenintarile la adresa securitatii au fost un alt subiect abordat de cei doi demnitari, context in care ministrul apararii nationale a indicat interesul Romaniei de a se implica activ in dezvoltarea politicii aliate privind apararea cibernetica. In plus, a informat pe ambasadorul Vershbow despre faptul ca operationalizarea elementelor scutului antiracheta al NATO de pe teritoriul Romaniei se desfasoara conform graficului”, se mai arata in documentul citat.
In cadrul aceleiasi vizite de lucru, Dusa s-a intalnit cu comisarul european pentru piata interna si servicii, Michel Barnier. Intalnirea este parte a unui dialog extins si consistent pe care Ministerul Apararii Nationale (MApN) il poarta cu Comisia Europeana pe probleme ce privesc industria de aparare.
Citeste si?Ceremonii militare de Ziua Veteranilor de Razboi
Cei doi demnitari au facut un schimb de opinii privind activitatea desfasurata in special de Comisia Europeana si Agentia Europeana pentru Aparare in ceea ce priveste …





