de Cristian ANDREI Publicat la: 11.08.2014 14:25 Ultima actualizare: 11.08.2014 14:46
„Averea lui Dan Voiculescu nu trebuie confiscata, ci trebuie transferata poporului roman”, cere un domn cu o blana pe el. „Stiu unele informatii despre faptul ca suntem manipulati energetic de Traian Basescu si Elena Udrea si ca sunt in legatura cu masonii si cu oameni din afara tarii”, spune o doamna din Suceava. „Am iesit pentru ca Basescu este un handicapat care-l blameaza pe domnul Ponta si tara”, explica o alta protestatara. O alta doamna infasurata in tricolor nu este de acord cu ceea ce s-a intamplat „cu dosarul Inca”. Gandul a discutat cu protestarii care s-au plimbat ieri in jurul Palatului Cotroceni, intrebandu-i de ce au ales sa iasa in strada. Urmareste materialul video cu oamenii veniti in strada la indemnul Antenelor.
gandul a stat de vorba cu oamenii prezenti la mitingul de duminica, de la Cotroceni, organizat de Antena 3. Majoritatea venisera sa-l dea jos pe Traian Basescu. Multi se stransesera „sa apere Antenele” de presedinte, asa cum auzisera la televizor. In multime au existat insa si oameni cu doleante mai specifice, dupa cum puteti vedea in reportajul video facut de reporterul gandul.
Nervi si pumni agitati in aer
La inceput se strang in jurul intrarii de la Gradina Botanica, in jurul masinilor inscriptionate ale Antenei3. Sunt multi pensionari, imbracati in culori deschise. Unii poarta deja in piept, pe foi A4, mesajul „Antena3 e aici” sau tricolorul. La Gradina Botanica sunt cateva zeci, mai multi sunt la Leu, la statuie, aproximativ o mie, insa continua sa vina.Politia a inchis unele bulevarde din jurul Palatului Cotroceni inainte de a incepe manifestarea din jurul Palatului Cotroceni.
Pasnica manifestare se transforma rapid intr-o altercatie. O jurnalista de la B1 este lovita de un protestar. Pensionarii se reped la reporterii televiziunilor, ii accepta doar pe cei de la Antene. „Nu sunteti de la Antene, nu sunteti prietenii nostri”, auzi in jur la fiecare pas.Toti ceilalti sunt priviti cu mare atentie. Esti radiografiat, nu trece mult pana trec la fapte. Pun mana pe legitimatie sa citeasca de unde esti, unii mai rigurosi iti fac poze pentru a te identifica mai tarziu.
La fiecare interviu, de pe margine, trec pe langa tine pentru a privi pe ecuson numele institutiei pe care o reprezinti. „Credeam ca sunteti ai lui Basescu”, se scuza cand nu depisteaza ceva nepotrivit. Cei care nu cunosc „televiziunea” pentru lucrezi te trec repede in categoria dubiosilor. Ceva nu li se pare in regula.Fetele lor arata ca nu au mila. Batrani de saptezeci, optzeci de ani s-au inrolat intr-o actiune de identificare a dusmanilor. Daca unul striga de pe o parte a drumului ca nu esti …