Expertii juridici germani neaga dreptul Poloniei la reparatii pentru cel De-al Doilea Razboi Mondial

Experti juridici parlamentari germani au decis ca Varsovia nu are dreptul sa ceara Berlinului sa plateasca reparatii pentru cel De-al Doilea Razboi Mondial, potrivit unui document obtinut de un ziar german si citat joi de Reuters, scrie Agerpres.
Expertii au stabilit ca orice solicitari privind crimele germane au devenit nefezabile in 1990, cand a fost semnat un tratat de catre Germania de Est si de Vest, Franta, Uniunea Sovietica, Marea Britanie si SUA, inaintea reunificarii Germaniei, potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
Expertii, care formuleaza o opinie independenta pentru parlamentul german, au declarat ca partenerul Uniunii Europene, Polonia, “a renuntat cel putin implicit, in timpul negocierilor tratatului, la dreptul de a le reclama”, a relatat FAZ, citand concluziile raportului.
Respectivii experti au apreciat ca s-a stabilit cu acel prilej ca acest tratat “blocheaza orice solicitari de reparatii la adresa Germaniei”, potrivit FAZ.
In ultimele saptamani, politicieni si oficialitati poloneze si-au intensificat apelurile la primirea de compensatii, insa pana acum guvernul de la Varsovia nu a facut o solicitare oficiala in acest sens.
Johannes Singhammer, vicepresedinte al Bundestagului (camera inferioara a parlamentului german – n.r.) si membru al Uniunii Social-Crestine (CSU) – aliatul bavarez al Uniunii Crestin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel – a fost cel care a solicitat raportul.
“Pretentiile polonezilor la reparatii, care nu au …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *