Ministerul Finantelor va bloca alimentarea cu veniturile cuvenite din cote defalcate din impozitul pe profit si TVA pentru primariile care au primit bani de la Fondul de rezerva in timpul Guvernului Ungureanu si i-au utilizat pentru alte destinatii, totalul sumelor ridicandu-se la 167 milioane lei, potrivit Mediafax.
„Directiile generale ale finantelor publice judetene si Directia generala a finantelor publice a municipiului Bucuresti sisteaza alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit si cu sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale a unitatilor administrativ-teritoriale care au beneficiat de sume de la bugetul de stat potrivit Hotararii Guvernului nr.255/2012 si le-au utilizat pentru finantarea altor cheltuieli decat cele prevazute de acest act normativ, pana la restituirea integrala a sumelor respective la bugetul de stat”, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor Publice.
Documentul mai stabileste ca, in cazul in care restituirea integrala la bugetul de stat, intr-o singura luna, a sumelor datorate afecteaza functionarea unitatilor administrativ-teritoriale, la solicitarea justificata a ordonatorului principal de credite, directiile generale ale finantelor publice, pe baza analizei efectuate asupra veniturilor si cheltuielilor acestora, pot aproba, prin decizie a directorului executiv, esalonarea lunara a sumelor de restituit la bugetul de stat, in transe egale, pana la sfarsitul anului 2012.
In aceasta situatie, directiile generale ale finantelor publice vor aloca unitatilor administrativ-teritoriale cotele defalcate din impozitul pe venit si sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata numai daca sunt respectate esalonarile lunare stabilite. In cazul in care ordonatorii principali de credite nu achita o transa lunara la termenul stabilit, esalonarea isi inceteaza efectele si directiile generale ale finantelor publice sisteaza alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit si sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale.
Prin Hotararea Guvernului 255/2012 a fost alocata, cu derogare de la Legea 500/2002 privind finantele publice, din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, suma de 648,23 milioane de lei unui numar de 1.657 de primarii, specificandu-se ca destinatia o reprezinta plata de arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital, precum si co-finantarea unor proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile.
Ulterior, Guvernul Ponta a adoptat OUG 15/2012 prin care a decis ca …





