Ma uit la oamenii acestia, sotii Dana si Ion Georgescu, asa cuminti, cum ii simt eu, prin vorba lor, prin gesturi si prin privirea limpede. Vorbesc despre intoarcerea la umanitate, la gesturile firesti. La sine. Asta propun ei celor care le calca pragul, prin amplul proiect pe care l-au demarat in Comana, o localitate din judetul Giurgiu. Povestea lor a inceput in 2009, cand s-a nascut ideea „Morii de hartie”, pusa efectiv in practica in 2011. Dar nu-i decat inceputul, pentru ca urmeaza, din aprilie anul acesta, a”Satul mestesugurilor”.
De unde vine denumirea asta, „Moara de hartie”?, intreb eu. Cu secole in urma, inainte de industrializare, mestesugurile se bazau pe forta dezvoltata de o moara, care la randul ei era pusa in miscare de apa sau de vant. Asa functionau agregatele in morile care produceau tot felul de lucruri, inclusiv hartie. Dar iata ca in anul 2016, cand scriu despre povestea familiei Georgescu, acesti oameni demonstreaza ca moara poate fi miscata nu numai de curentul electric, cum e in timpul nostru modern, nu numai de apa sau vant, cum era in vechime, ci, in cazul gazdelor mele, si de un amalgam de curaj, romantism, ba chiar si de vise. Altfel, cum se recomanda ei, sunt doi oameni simpli, doi oraseni, el jurist de meserie, ea cu studii in domeniul limbilor straine. Nu au avut niciodata vreo legatura cu locul in care i-am gasit acum, Comana. Destinul, ce sa-i faci?!
Mii de vizitatori ai a”Morii de hartie”
Este un fenomen la nivel mondial, al celor care se intorc in timp si culeg de acolo mestesuguri demult uitate, punandu-le din nou in functiune si chiar incercand sa traiasca din activitatea asta. Daca vorbim de fabricarea hartiei dupa retete milenare, atunci trebuie spus ca acesta a fost primul a”microb” care a contaminat familia Georgescu. Al doilea a fost cel legat de alte mestesuguri, olarit, lemn, mancare traditionala, tesutul la razboi, impletiturile din papura si stuf, fierarie, cioplitul in lemn si brutaria, cu tot cu moara ei. Eu am ajuns acum in mijlocul unei povesti care se afla in plina constructie. Care va purta un nume, „Satul mestesugurilor”. Primelor constructii, cele inaugurate in 2011, ale „Morii de hartie”, li se vor adauga din luna aprilie, deci peste putin timp, cand totul va fi gata, alte case, pe un perimetru de 5.500 de metri patrati. Toate casele de aici sunt facute in stil traditional, din pamant, paie, lemn. Va fi casa si mestesugul. Casa si mesterul ei. Unde tu, vizitatorul, daca ai timp, daca vrei, poti chiar sa pui mana, alaturi de mester, si sa inveti sa faci ceva, din lemn, din lut, din fier, din papura sau stuf. Ori sa inveti retete culinare traditionale. Pe care sa le si pui la pastrare, in borcan. Modelul acesta de muzeu viu se aplica deja in cazul hartiei. Mergi la atelier si vezi cum se face. Pui tu, oaspetele, mana si faci hartie. Coala pe care ai realizat-o e a ta. Pleci cu ea acasa. Conceptul acesta, legat de hartie, a fost ca un magnet pana acum, pentru ca din 2011, imi spune Dana, aproximativ 7.000 de oameni au venit aici. Majoritatea copii. Fiind vorba, in special, de grupuri organizate.
Sprijinul din Norvergia
Ai o idee, vrei sa pui ceva in practica. Trebuie curaj, dar mai trebuie si bani. Si banii au venit de la Guvernul Norvegiei, adica 198.000 de euro, nerambursabili. Am intalnit, in ultimii ani, pe tot cuprinsul Romaniei, o serie intreaga de oameni care, datorita fondurilor norvegiene, au demarat proiecte dintre cele mai interesante. Uneori, m-au luat pur si simplu prin surprindere acei oameni, cu ideile lor. Este drept ca mai trebuie sa vii si tu, beneficiarul, cu o cofinantare. Daca vorbesc strict de cei doi tineri oraseni de acum, cu proiectul lor din Comana, ei imi spun ca 20.000 de euro a fost partea lor de cofinantare. Vreau sa stiu de unde au facut rost de banii acestia si imi spun ca sunt datori peste tot, pe la banci, pe la rude si prieteni. Dar important e ca au gasit totusi oameni care sa le sprijine visul.
Goana dupa a”vechituri”
Va port, de la un an la altul, prin povestea pe care mi-o spun Dana si Ion. Cum au fost inceputurile, cele din anii 2009-2010. Legate de tipar si de hartie. N-au avut, spun ei, un tipograf in familie, ca sa zici ca de acolo au luat microbul. Aici, in sectiunea dedicata literelor, aveti ocazia sa vedeti un adevarat muzeu cu masinarii tipografice de varsta bunicilor si strabunicilor. Tipografiile romanesti s-au modernizat, echipamentele vechi erau bune de fier vechi. Dar uite ca vine cineva la tine si te intreaba daca nu vrei sa-i vinzi lui acel agregat care acum sta afara, in ploaie. Despre asemenea „vechituri” afla Ion de pe Internet. Acum vad aici, in Comana, o intreaga colectie. Toate lucrurile astea sunt inca functionale. Multe dintre ele fabricate in Germania sau in fosta Cehoslovacie, altele de productie romaneasca. Cea mai noua piesa a muzeului, abia adusa de cateva zile, de la Beius, e o autotipografie de campanie. Mi se spune ca nu a fost folosita niciodata. Era imbracata in folie de plastic. Da, un mecanism care poate fi pus pe roti si dus oriunde. Anul constructiei sale este 1976. Si daca tot vorbim de mijlocace care pot fi duse oriunde, pe roti, mai vad, tot afara, in fata atelierelor, un fel de cisterna. Este un cuptor de paine, incins cu ajutorul lemnelor bagate in foc. Era necesar tot Armatei, ca si autotipografia. Aflu ca acest cuptor va fi pus la treaba in curand, si se va face paine in el.
Vechea lume a tiparului
Sunt invitat in micul muzeu, iar aici descopar vechea lume a tiparului. Masini pentru tiparituri de diverse forme, o ghilotina electrica, alta mecanica, pentru taiat hartie sau carton. Cel mai vechi exponat, ghilotina de taiat carton, a fost facut in 1889. Mi se descrie si o presa de legatura, despre care aflu ca e din anii `30. Mai e si o presa de aurire. Cu ea se fac ornamente pe coperta cartii. Vizitatorilor li se spune povestea fiecarei masinarii in parte. Unde si cand a fost facuta. Un compartiment special este dedicat zetariei. Cu a sa colectie de litere. Vad dulapurile cu sertarase pentru intregul alfabet. La randul sau, mobilierul ajunsese la casat. Era considerat deseu. Noroc ca cineva a venit si l-a salvat de la disparitie. Asa a fost si cu literele. Altfel, se topeau.
Zana cartilor
Nu e un muzeu care tace. Toate lucrurile astea sunt puse in miscare, odata cu venirea grupurilor de vizitatori. Dupa ce ai vazut agregatele pentru tiparit, mergi la atelierul de harie. Si aici sunt echipamente vechi. Participi la obtinerea unei coli de hartie. Se foloseste hartia reciclata, trecuta prin cateva etape de productie, pana cand este obtinuta o coala noua. La fel si la zetarie. Te apuci si culegi litera cu litera, faci un mic text, apoi il tiparesti. Si uite ca ai facut ceva cu mana ta. Exista in locul acesta o Zana a cartilor. Ea le spune copiilor cum se tiparesc cartile. Este imbracata ca o zana. Are costum de zana. Asa aflu despre jumatatea feminina a familei, Dana, ca si-a descoperit talentul de a lucra cu copiii. Deci ea e zana! Nu mai spun ca gazdele mele au propriul lor copil, o fetita de opt ani, pe care, de anul trecut, au inscris-o la scoala din Comana.
Un drum deloc usor
Exista foarte multe retete de a fabrica hartie. Asta inveti experimentand. Noroc si cu colegii de pe intreg mapamondul, spune Ion. Pentru ca unii pe altii se ajuta, cu sfaturi, cu informatii. Ba chiar si cu schimbul de mostre de hartie. Asa au invatat si romanii nostri sa faca hartie, documentandu-se de pe Internet si in special intrand in aceasta uriasa retea a mestesugarilor de profil. Vad cu cat de multa pasiune imi vorbesc despre ceea ce fac. Cu toate ca imi dau seama, din ce-mi povestesc, ca nu le-a fost deloc usor in toti acesti ani, …
