Fostul presedinte PSD, Mircea Geoana, s-a intalnit, duminica seara, la un hotel din Bucuresti, cu mai multi parlamentari italieni ai Forza Italia, pentru a studia modelul de lansare al formatiunii din peninsula in 1992. Surse apropiate fostului lider al PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, ca acesta s-a intalnit cu sase parlamentari ai Forza Italia si cu secretarul general al formatiunii, pentru a studia modelul de lansare folosit de aceasta formatiune in Italia.
Aceleasi surse au aratat ca Geoana intentioneaza sa isi lanseze propria miscare politica dupa modelul aplicat de Forza Italia in 1992.
La intalnire au participat si cativa parlamentari romani, printre care Florentin Gust (ex-PC) si Catalin Croitoru (PDL).
Senatorul de Dolj Mircea Geoana si-a mutat cabinetul senatorial din Craiova, incepand din acest an, intr-un nou sediu, mult mai mare fata de cel vechi, acesta spatiu urmand sa gazduiasca si formatiunea politica pe care Geoana intentioneaza sa o creeze.
Spatiul reprezinta parterul unei cladiri de pe strada Unirii din Craiova si este de circa zece ori mai mare fata de vechiul cabinet senatorial, care functiona intr-un birou de circa 15 metri patrati in sediul PSD Dolj, de pe strada Mihail Kogalniceanu.
In noul sediu al lui Mircea Geoana functioneaza si cabinetul deputatului Florentin Gust, care s-a alaturat fostului presedinte al Senatului in demersul acestuia de a crea o noua formatiune politica.
Deputatul Florentin Gust a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca acesta este unul dintre cele opt sedii achizitionate in tara, in orase precum Timisoara, Iasi, Cluj-Napoca, pentru noua formatiune politica.
„Acesta este unul dintre cele opt sedii pe care le-am luat in tara, in special in centrele regionale. Pot sa va spun ca, desi acesta este functional de la inceputul anului, vin foarte multi oameni in audiente. Mircea Geoana este foarte multumit de acest spatiu, insa prea putin conteaza astfel de detalii, ci doar oamenii care vor fi alaturi de noi”, a spus Florentin Gust.
Deputatul sustine ca toate cheltuielile in privinta noului sediu sunt suportate in egala masura de Mircea Geoana si …





