Dupa ce a facut ravagii in statele UE, o noua tulpina de virus este asteptata sa provoace o epidemie de gripa in acest an. De altfel, au fost inregistrate de la inceputul anului tot mai multe cazuri ale gripei AH1N1, tulpina Solomon Islands, confirmate de Centrul National de Referinta pentru Gripa, de la Institutul Cantacuzino.
In ultima saptamana au fost confirmate de medici, prin diagnostic de laborator, 16 cazuri de gripa, analizele indicand prezenta virusului gripal AH1N1, adica tulpina Solomon Islands. Astfel, sase cazuri au fost depistate in Bucuresti, patru in Iasi si tot patru in Constanta, precum si doua cazuri in Galati. Potrivit autoritatilor sanitare, in urmatoarea perioada numarul persoanelor care se vor imbolnavi va fi in continua crestere, mai ales ca in ultimele zece zile in 14 tari din Europa, printre care si in tarile vecine, Bulgaria si Ungaria, numarul bolnavilor a fost foarte mare. Gripa se manifesta cu temperatura mare, de peste 38 de grade Celsius si dureri musculare. Medicii recomanda antitermice, consum mare de ceaiuri si suc de fructe, alimente bogate in fructe si legume si, mai ales, izolarea de colectivitati. Specialistii recomanda ca la primele semne ale bolii, adica febra mare, de peste 38 de grade, frisoane, tuse si dureri musculare, sa va prezentati la medic. In plus, se recomanda in continuare vaccinarea (deoarece serul din acest an contine si tulpina Solomon Islands), mai ales la categoriile considerate cu risc crescut de imbolnavire. Ca urmare, pacientii cu boli cronice si persoanele de peste 65 de ani sunt sfatuite sa se prezinte la medicii de familie. Virusul gripal, originar din Insulele Solomon, a luat locul tulpinei Noua Caledonie, care vreme de sase ani a provocat imbolnaviri in Europa, inclusiv in Romania.





