Guvernul i-a alungat pe managerii privati de la companiile subordonate Transporturilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

La un an si jumatate de la numirea primilor manageri privati la companiile subordonate Transporturilor, perioada presarata de scandaluri, destituiri abuzive si acuze de imixtiune politica, ministrul de resort, Dan Sova, cere FMI permisiunea de a renunta la acestia. Managerii – acuza ministrul – nu respecta deciziile luate de reprezentantii actionarului de stat, adica ale oamenilor pusi de el.
Satul de scandaluri, de acuze si interviuri spumoase date presei dupa destituire, ministrul Transporturilor, Dan Sova, a ajuns la concluzia ca este mai bine ca gestionarea companiilor de stat subordonate sa fie facuta ca inainte, adica de catre directori membri de partid numiti si destituiti politic.
Cu ocazia intalnirilor recente avute cu oficialii FMI, Dan Sova le-a cerut acestora scoaterea unor entitati din transporturi de sub management privat. Argumentul? Au existat cazuri in care managerii nu au respectat hotarari ale Adunarii Generale a Actionarilor (AGA). Trebuie spus ca aceste AGA ale caror decizii Sova acuza ca nu sunt respectate sunt formate din apropiati ai unor persoane din conducerea MT si care, de cele mai multe ori, nu au nicio pregatire de specialitate in domeniu. Drept rasplata pentru loialitatea lor, membrii AGA isi rotunjesc semnificativ veniturile, mult peste salariile luate de colegii lor. In toamna anului trecut, Guvernul a dat o ordonanta prin care indemnizatia de sedinta a membrilor AGA a crescut de la 47 de lei pe luna la 25% din retributia sefului companiei. Participi o ora pe luna la sedinta AGA si iei cateva mii de euro lunar, aceasta presupune masura adoptata de Guvern.
„Am aratat Fondului Monetar International, in intalnirea pe care am avut-o, ca au fost foarte multe situatii in care managementul privat al companiilor nu a respectat hotararile adunarii generale a actionarilor, luate in conformitate cu intelegerile si cu angajamentele asumate de Guvernul Romaniei fata de Fondul Monetar International prin intermediul scrisorilor de intentie. Am spus ca este foarte dificil sa-mi ceri sa respect anumite lucruri atat timp cat managementul privat asupra caruia eu, ca ministru, nu am nicio putere refuza sa faca anumite lucruri, si da, am spus ca, din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, exista cel putin cateva entitati din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat”, a declarat Sova la o intalnire cu presa, raspunzand unei intrebari.
FMI, institutie care a solicitat acum trei ani exact introducerea managementului privat, nu a fost de acord cu solicitarea ministrului Sova. Raspunsul FMI nu a fost pozitiv, a afirmat el. „Ca atare, nici nu cred ca voi face ceva in perioada urmatoare, pentru ca nu am nicio posibilitate”, a concluzionat Sova. Transporturile au schimbat in ultima perioada, in AGA, conducerea mai multor companii din subordine, precum CFR Marfa, Aeroporturi Bucuresti sau Tarom. In acelasi timp, in cazul altor entitati subordonate, precum Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Dan Sova, la fel ca si predecesorii sai a?? s-a aratat prea putin dornic sa numeasca un manager privat peste contracte de infrastructura valorand miliarde de euro. Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI, principiile guvernantei corporative fiind stabilite prin OUG 109/2011.
Scandalurile de la Transporturi
De cele mai multe ori, managerii privati au parasit compania pe care o conduceau invocand motive personale, fara a arata adevaratele cauze care i-au impins sa plece. Sorin Mandrutescu, fost sef al Oracle Romania si presedinte al Consiliului de Administratie al CFR SA, a plecat in toamna anului trecut de la carma CFR, dupa doar 5 luni de la numire.
Alteori insa, managerii privati au acuzat ca s-au facut presiuni asupra lor si ca li s-a cerut sa inchida ochii asupra unor grave nereguli. Fost presedinte al Consiliului de Administratie al Aeroportului „Henri Coandaa”, dar si fost sef al Camerei de Comert Romano-Germane, Radu Merica a dezvaluit recent, intr-un interviu acordat site-ului HotNews.ro, modul in care a fost schimbat intregul consiliu dupa ce acesta a descoperit licitatii si contracte trucate la companie. Schimbarea sa, dirijata direct de ministrul Sova, dupa cum acuza el, a avut loc dupa ce a descoperit contracte defavorabile care aveau valori de 5 ori mai mari decat pretul pietei. „Am gasit contracte de prestari servicii, contracte de achizitii pe niste valori care depaseau mult valorile din piata. Asta pot sa va spun si imi asum aceasta afirmatie. Din nefericire, multe dintre aceste contracte au fost incheiate in baza unor licitatii, sunt legale.
(a??) Consiliul de Administratie nu poate demonstra fapte de coruptie. Daca din aceste contracte se intorc bani inapoi …

spot_img