HARTA dosarelor penale. Unul din trei primari de municipii are probleme cu legea

de Stefan Pana Publicat la: 08.09.2015 09:02 Ultima actualizare: 08.09.2015 09:02

Sorin Oprescu este ultimul din lunga lista a primarilor certati cu legea. Doi dintre primarii din Capitala – Marian Vanghelie si Andrei Chiliman – sunt suspendati din functie. In tara, o treime dintre primarii de municipii au probleme cu legea. Dintre cei 103 primari de municipii, dar si cei 7 primari din Capitala, peste o treime (41) au probleme cu legea. Cei mai multi, 20, sunt din partea PNL, in timp ce alti 14 vin din randul social-democratilor. Doi sunt din partea UNPR, trei de la UDMR, iar unul este independent. Majoritatea acestora sunt in continuare in functie. In nici unul dintre orasele care au ramas fara edili prin demisie sau demitere nu s-au organizat alegeri partiale, astfel incat conducerea este asigurata de un viceprimar, cu atributii de primar interimar.

Sorin Oprescu a devenit primul primar general al Capitalei retinut de DNA si apoi arestat preventiv, fiind cercetat pentru luare de mita, in timp ce alti doi primari de sectoare, Andrei Chiliman si Marian Vanghelie, sunt cercetati pentru coruptie si acuzati de luare de mita si abuz in serviciu.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost retinut de DNA, sambata noapte, pentru luare de mita, dupa ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denuntatori. Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sambata de la seful unei institutii din primarie, care ar fi intermediat mita. Ulterior, Oprescu a fost arestat preventiv, mandatul de arestare pentru 30 de zile fiind emis, duminica noapte, de magistratii Tribunalului Bucuresti.

“In perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat si inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a infiintat in administratia locala din Municipiului Bucuresti un sistem prin care operatorii economici care doreau sa primeasca contracte din partea institutiilor publice aflate in subordinea Primarului trebuia sa remita o parte din profitul brut realizat din executia acelor contracte, cu titlul de mita, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti”, se arata in ordonanta de retinere a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).
Conform documentului citat, executantul pastra pentru sine intre 30% si 33% din profitul brut, iar diferenta era remisa functionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucuresti, cu titlul de mita. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost ceruta pentru Sorin Oprescu.
Si primarii de la sectoare au probleme cu legea.
Marian Vanghelie, trimis in judecata pentru coruptie
Acuzatii similare i-au fost aduse si primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie. Acesta a fost arestat preventiv in data de 14 martie, fiind ulterior suspendat din functie de catre prefect. In luna iulie, a fost eliberat din arest si plasat in arest la domiciliu. Marian Vanghelie este trimis in judecata de DNA in dosarul in care este acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani, unele fapte fiind savarsite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru in atribuirea unor contracte. Conform rechizitoriului procurorilor, in perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, in calitate de primar al sectorului 5 din Bucuresti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae si partial de Laura Ciocan, a cerut si a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite in cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentand un “comision” de 20% din incasari.
Andrei Chiliman, cercetat pentru coruptie
Si Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, este acuzat de fapte similare. El este in acest moment suspendat din functie, primind interdictie de a se ocupa de probleme Primariei Sectorului 1 atata timp cat se afla sub control judiciar. Masura a fost dispusa in luna iunie, intr-un dosar in care este cercetat alaturi de Vlad Moisescu si Ion Brad. Anchetatorii sustin ca Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infractional inca din 2004, din care au facut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman si Ion Brad, urmarind “comiterea unor fapte de coruptie care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10 si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare de la agentii economici favorizati in castigarea procedurilor de achizitie publica si pe parcursul derularii contractelor incheiate cu Primaria Sectorului 1”.
Lista primarilor PNL cu probleme
De la PNL, doar doi primari au demisionat. Este vorba despre Gheorghe Stefan (Piatra Neamt) si Emilian Francu (Ramnicu Valcea).Alti patru au fost suspendati: Andrei Chiliman (Sectorul 1), Adrian Domcos (Beius), Cornel Resmerita (Lupeni) si Aurel Olarean (Radauti). Toti cei patru sunt acuzati de fapte de coruptie.
Lista primarilor PNL cu probleme in justitie este completata de Sorin Manduc (Fagaras), care se afla in proces privind incompatibilitatea sa, Radu Florea Nistor (Sacele), trimis in judecata pentru abuz in serviciu, Daniel Boriga (Targoviste), condamnat cu suspendare intr-un dosar de abuz in serviciu, Mircea Guta (Calafat), trimis in judecata pentru luare de mita si abuz in serviciu, Daniel Tuchel (Tecuci), anchetat pentru abuz in serviciu, Constantin Sava (Urziceni), urmarit penal pentru instigare la abuz in serviciu, Ion Manea (Orsova), declarat incompatibil de catre ANI, Radu Sandu Victor Capilnasiu (Zalau), declarat incompatibil, Teodor Neamtu (Medias), trimis in judecata …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *