Iarna ingheata salariile la privat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Regula nu se aplica pentru
angajatii performanti, care pot obtine chiar si mariri.

Numai angajatii cu rezultate foarte bune vor mai primi prime de Craciunul care vine, considera Richardo Turcu, directorul
general al WizSalary. Compania se ocupa cu furnizarea solutiilor software de salarizare pentru companii si are in portofoliu aproape 1.550 de firme
private, unde lucreaza circa 500.000 de angajati.

Nici anul viitor nu trebuie sa va asteptati la mariri de salariu si nici la bonusuri decat daca aveti performante exceptionale, spune Richardo Turcu. „In anul 2010
, cresterea medie a venitului salarial in lei din sectorul privat va fi de circa 4%-5%.

Mariri de salarii vor fi pentru anumite persoane care vor negocia si care au avut rezultate bune”, a declarat directorul WizSalary, pentru EVZ. De altfel, bonusurile de performanta s-au acordat si pe parcursul acestui an angajatilor cu merite deosebite, care au reusit sa faca vanzari chiar si in perioada de criza.

Venituri mari in domeniile lovite de recesiune

Potrivit unui studiu al companiei, bazat pe datele statistice oficiale, veniturile salariale ale angajatilor in sectorul privat au scazut de la 480 de euro/luna, in octombrie 2008, la 435 de euro/luna in prima luna a acestui an, dupa care s-au mai diminuat pana la 421 euro/ luna luna trecuta.

Veniturile au fost calculate in euro, deoarece marea majoritate a platilor pe care le fac romanii sunt calculate in euro, de la chirie si pana la factura de telefon, explica Richardo Turcu. Veniturile salariale cuprind, pe langa salariul de pe cartea de munca, primele, bonusurile si alte beneficii.

Analiza WizSalary arata ca in domenii precum constructiile, serviciile si cel financiar veniturile salariale in euro au crescut in octombrie fata de ianuarie. Explicatia este ca, in urma disponibilizarilor, muncitorii care au ramas la posturi au fost, in unele cazuri, chiar mai bine platiti fata de inceputul crizei.

Pe de alta parte, in domeniul IT, unde veniturile salariale lunare au scazut de la 733 de euro in ianuarie la 695 de euro in octombrie, nu s-au facut concedieri ca in alte sectoare.

Angajatii din servicii primeau 249 de euro/luna in octombrie, fata de 238 de euro in ianuarie. Iar cei din domeniul financiar au recuperat pana la 988 de euro/luna in octombrie, comparativ cu 956 euro/luna, la inceputul anului.

Companiile romanesti au 4,4 milioane de angajati

Peste 40% din firmele active din Romania lucrau, anul trecut, in comert, iar peste 37% – in domeniul serviciilor, arata datele Institutului National de Statistica (INS).

Astfel, din totalul
de aproximativ 534.500 de firme, peste 214.000 activau in comert, iar aproape 200.000 in servicii. Activitatile de constructii erau desfasurate de peste 59.000 de companii, iar restul, de circa 61.000 de societati, erau din industrie. Potrivit INS, in companii lucrau, in 2008, 4,42 milioane de angajati, din care 1,2 milioane erau concentrati in servicii.

spot_img