Iliescu a condus personal asaltul din 13 iunie 1990

Iliescu a condus personal asaltul din 13 iunie 1990

Sectia Parchetelor militare a trimis spre judecare primul dosar al mineriadei din 13-15 iunie 1990, in care sunt inculpati sefii Ministerului de Interne de atunci, generalii Mihai Chitac si Gheorghe Andrita, precum si doi colonei din MApN, sub acuzatia de omor deosebit de grav. Participarea fostului presedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman, precum si a altor 30 de persoane din conducerea de atunci a statului urmeaza sa fie finalizata de catre procurorii civili de la Parchetul General, dupa cum a hotarat de curand Curtea Constitutionala. Din actele de inculpare rezulta ca reprimarea manifestantilor a fost ordonata si coordonata de catre presedintele de atunci al statului, Ion Iliescu. Procurorii militari au stabilit ca “decizia initiala de reprimare a fost luata la cel mai inalt nivel si a fost coordonata personal de catre fostul sef al statului, Iliescu Ion. Fata de acesta s-a dispus inceperea urmaririi penale (…) Planul de actiune a fost elaborat la ordinul sau si, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara cu munitie de razboi”. Potrivit rechizitoriului, la mineriada din iunie 1990, Ion Iliescu “a determinat cu intentie interventia in forta a militarilor impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Bucuresti si din alte zone ale Capitalei, fapt ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin impuscare a mai multor persoane”.
SRI este singura institutie care a re fuzat sa le ofere procurorilor Jurnalul de Lupta din perioada 13-15 iunie 1990, desi institutia a participat activ la “restabilirea ordinii” in Piata Universitatii.

? La ordinul lui Iliescu, peste 1.500 de politisti si ofiteri SRI au eliberat Piata Universitatii, unde in corturi se mai gaseau doar doua persoane.

? Pentru a se justifica interventia in forta, au fost arestate 260 de persoane, in principal studenti la Arhitectura, aflati in sesiune, si trecatori, luati la intamplare.

Participarea SRI la reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii din iunie 1990 a ramas secreta deoarece institutia a refuzat sa puna la dispozitia procurorilor militari jurnalul de lupta. In schimb, MApN si MI au transmis planurile de actiune, cu efectivele militare implicate, ordinele primite si executate, acte oficiale care fac trimitere si la participarea “efectivelor SRI”. Din jurnalele de lupta ale MApN si MI, precum si din declaratiile sefilor celor doua institutii rezulta ca reprimarea bucurestenilor aflati intamplator pe strada in ziua de 13 iunie 1990 a fost declansata si coordonata de Ion Iliescu. Generalii Mihai Chitac, fost ministru de Interne, si Gheorghe Andrita, fost adjunct al ministrului de Interne – trimisi ieri in judecata pentru participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav -, au sustinut in declaratiile lor ca n-au facut altceva decat sa execute ordinele lui Iliescu. Chitac a declarat ca a facut un plan de evacuare a Pietei Universitatii la solicitarea sefului statului. De asemenea, a sustinut ca toate actiunile au avut aprobarea lui Ion Iliescu, cu o exceptie. si anume Chitac a declarat ca a dispus, fara a cere aprobarea lui Ion Iliescu, eliberarea celor peste 260 de persoane arestate ilegal in dimineata zilei de 13 iunie, fapta care l-a suparat pe presedinte. Drept pedeapsa, presedintele Iliescu ar fi ordonat ca legaturile telefonice si prin statie sa-i fie taiate pentru ca ministrul Chitac sa nu mai poata da ordine fara aprobare.

Un alt general care l-a denuntat pe Ion Iliescu procurorilor militari a fost Vasile Ionel, seful Marelui Stat Ma-jor al Armatei. Acesta a declarat ca i-a cerut presedintelui Iliescu “sa nu implice Armata in aceasta actiune de restabilire a ordinii in Piata Universitatii deoarece legea interzice acest lucru, iar MI are efective suficiente, de peste 11.000 de militari”, dar Ion Iliescu l-a ignorat. Aceasta atitudine l-a salvat pe generalul Vasile Ionel de trimiterea in judecata.
Generalii Chitac si Andrita, precum si doi colonei MApN au fost trimisi in judecata deoarece nu au tinut cont de textele de lege care reglementeaza folosirea munitiei de razboi. Decretul 367/1971 interzicea “uzul de arma (…) in situatiile in care s-ar primejdui viata altor persoane”. De asemenea, in “Planul de paza si aparare al sediului central al Ministerului de Interne”, intocmit in 1990, se mentiona: “Se interzice cu desavarsire uzul de arma cu folosirea focului armamentului atunci cand se pune in pericol viata sau integritatea corporala a altor persoane”.

Gloante interzise

La ordinul lui Ion Iliescu, militarii, inarmati cu munitie de razboi desi era timp de pace, au deschis foc automat asupra unor manifestanti neinarmati. Victimele erau trecatori pe strada, care se indreptau spre casa dupa serviciu. Armele de foc pot fi folosite de catre militari numai in situatii de legitima aparare sau in situatii de razboi, cand se confrunta cu inamici inarmati. In seara zilei de 13 iunie 1990, nu s-a dat nici una dintre cele doua alarme de lupta (“stefan cel Mare”, care inseamna alarma de lupta, sau “Radu cel Frumos”, alarma partiala de lupta), ci doar o alarma de simulare, care impunea folosirea munitiei de manevra, adica folosirea gloantelor oarbe, nu a celor de razboi.
Acest dosar a mai fost trimis spre judecare in 2000. Dupa revenirea la carma tarii a presedintelui Ion Iliescu, dosarul a fost retrimis la Parchet in anul 2003, unde a fost clasat. Conducerea de atunci a Parchetului a avut intentia sa arda probele, demers oprit de dezvaluirile presei. In anul 2006, generalul magistrat Dan Voinea a redeschis dosarul, iar ieri a sesizat instanta de judecata prin rechizitoriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *