Ministerul Finantelor va impune impozitul forfetar dupa formula negociata cu mediul de afaceri. Astfel, calculul impozitului se va face diferentiat, in functie de cifra de afaceri, intre un nivel minim anual de 500 euro si o limita maxima de 10.000 euro.
Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat ca pentru o cifra de afaceri de pana la 12.000 euro va fi platit anual un impozit fix de 500 euro, iar pentru o cifra de afaceri cuprinsa in intervalul 12.000-50.000 euro va fi perceput un impozit de 1.000 euro. In acelasi timp, firmele cu o cifra de afaceri intre 50.000-100.000 euro vor fi impozitate anual cu 1.500 euro. Patronatele au mai propus un impozit de 2.000 de euro pentru firmele cu afaceri de 100.000-1 milion de euro, de 2.500 de euro pentru firmele cu cifra de afaceri de pana la cinci milioane de euro, si de 5.000 euro pentru firmele care au afaceri de 5-30 milioane de euro. „Impozitul maxim va fi de 10.000 euro, daca societatea are afaceri anuale de 30 milioane euro”, a spus Pogea, potrivit Mediafax. In schimb, firmele care inregistreaza profit vor plati un impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului cifrei de afaceri in care se incadreaza. Pe de alta parte, consultantul fiscal Gabriel Biris a avertizat ieri ca introducerea impozitului forfetar reprezinta o intoarcere in timp si poate fi, cel mult, o solutie pe termen scurt. „Nu cred ca impozitul forfetar este o solutie pentru viitorul Romaniei. Cred ca este o intoarcere in timp, cel mult o solutie pe termen scurt”, a afirmat acesta.
Firmele pot deduce TVA la achizitii auto in leasing, pentru utilitare
Taxa pe valoare adaugata aplicata contractelor de leasing pentru achizitii auto va fi in continuare dedusa, pentru vehicule utilitare, exceptate de la aceasta facilitate fiind autoturismele folosite in interes personal de catre managerii companiilor, mai sustine ministrului Finantelor. „Inainte se spunea ca nu se mai deduce TVA la leasing, dar se deduce. Nu vor fi aplicate (restrictiile de deducere – n.r.) pentru flotele auto de distributie, pentru agentii de vanzari, pentru carele de reportaj, se refera practic la automobilele care sunt ale intreprinderilor, ale managerilor, care le folosesc in interes personal”, a declarat Pogea.





