Omul de afaceri sucevean Severin Tcaciuc, condamnat in lipsa in Romania la 6 ani de detentie, a fost iar retinut in vederea extradarii din Austria, pe numele sau fiind emise trei mandate de executare a pedepsei pentru insulta, furt si pentru agresarea unui politist aflat in exercitiul functiunii. Ambasadoarea Romaniei la Viena, Silvia Davidoiu, a declarat ca, in cursul diminetii de ieri, autoritatile austriece l-au retinut pe Severin Tcaciuc in vederea extradarii. Davidoiu a revenit ulterior, ea precizand ca nu a fost primita deocamdata o notificare scrisa, oficiala, din partea autoritatilor austriece, informatia fiind din aceste motive neoficiala. Tcaciuc se afla in prezent in custodia autoritatilor austriece.
Oficialul roman a spus ca in cazul Tcaciuc, fiind urmarit de Interpol, toate procedurile tehnice vor fi efectuate prin intermediul Biroului Interpol din Romania. Potrivit sursei citate, in saptamanile precedente, Severin Tcaciuc s-a interesat la Consulatul romanesc de la Viena in legatura cu modul de obtinere a unor servicii consulare, el beneficiind de acest drept precum orice cetatean roman.
El s-a interesat recent la Consulatul de la Viena de anumite proceduri privind plecarea din Austria, sustin surse judiciare. Sverin Tcaciuc ceruse recent asistenta consulara pentru obtinerea unui nou document de identitate prin procura. Varianta nu a fost posibila deoarece acesta nu dispunea de un act de identitate valabil, motiv pentru care i s-a oferit varianta eliberarii unui titlu de calatorie pe baza caruia omul de afaceri ar fi putut sa-si elibereze acte de identitate valabile. Tcaciuc a renuntat insa la aceasta varianta.
Ambasada Romaniei, acuzata de abuz
In aprilie 2008, omul de afaceri Severin Tcaciuc acuza angajatii Ambasadei Romaniei din Viena de abuz in serviciu si de discriminare pentru ca au refuzat sa-i elibereze o procura pentru innoirea pasaportului si permisului auto, invocand problemele pe care el le are cu justitia romana. La acea data, MAE a reactionat precizand ca Severin Tcaciuc, urmarit international si aflat in Austria, se bucura de protectia statului austriac, caruia i-a solicitat azilul, conform dreptului international, el neputand fi extradat cat timp cererea de azil se afla in curs de evaluare.
Omul de afaceri Severin Tcaciuc a parasit Romania in 28 februarie 2003, prin Vama Bors, cu aproximativ trei ore inainte ca politistii suceveni sa transmita solicitarea de interzicere a iesirii din tara. Dupa scandalul provocat de plecarea lui Tcaciuc din tara, sefii Politiei sucevene au fost sanctionati. Suceveanul Tcaciuc a fost cercetat in mai multe dosare pentru mai multe infractiuni economico-financiare. El a fost arestat la sfarsitul lui mai 2001 si eliberat din arest la inceputul lunii decembrie a aceluiasi an.
De la prima arestare, Tcaciuc a fost pus in liberate de mai multe ori de instantele sucevene, insa de fiecare data Parchetul Curtii de Apel Suceava emitea un nou mandat de arestare pe numele lui, in dosare privind comiterea altor infractiuni.
Comisarii Garzii Financiare Suceava au constatat ca firmele omului de afaceri sucevean Severin Tcaciuc au produs statului, in anii 2000-2001, un prejudiciu de peste 40 miliarde de lei, ulterior Parchetul deferindu-l justitiei.





