In vara anului 1989, cunoscuta publicatie americana Newsweek isi trimitea echipa la Bucuresti pentru un interviu cu Nicolae Ceausescu. Intalnirea a avut loc la o vila de langa Bucuresti, pe malul unui lac, si a durat doua ore si jumatate. Textul, semnat de Michael Mayer, a aparut in deschiderea revistei la finele lunii august, cu numai patru luni inainte de executarea cuplului prezidential. Redam extrase din articolul saptamanalului american.
TEXTUL DIN NEWSWEEK: Ultimul Stalinist
„Tovarasilor le plac lucrurile concrete”, scria umoristul american P. J. O”Rourke, in jurnalul sau satiric Vacante in iad. O”Rourke ?vorbea de Varsovia, dar putea la fel bine sa se refere si la Bucuresti. Orasul, cunoscut odinioara drept „Parisul Estului”, a devenit cel mai mare santier de constructii al lumii. Buldozere si camioane zdrangane de zor pe strazile cu gropi, umpland aerul de praf si zgomot in timp ce taie bulevarde noi si ridica zidurile fade ale cladirilor guvernamentale prin vechile zone ale orasului.
Autoritatile romane vorbesc de o renastere urbana; criticii o numesc devastare. Oricum i-am spune, e ceva suprarealist, un soi de monumentalism generat parca de amoc. Inima noului Bucuresti e un gigant de marmura alba: Palatul Poporului. In acel loc, presedintele Romaniei, Nicolae Ceausescu, si sotia sa Elena, vor exercita puterea absoluta a uneia dintre cele mai represive regimuri politice ale lumii. Iesind chiar din palat, noul Bulevard al Revolutiei Socialiste taie o fasie perfecta, de trei mile, exact prin inima a ceea ce a fost candva creuzetul plin de viata al vechiului Bucuresti. „Este cu exact un metru mai lat, pe ambele parti, decat Champs-Elysees”, se lauda un ghid guvernamental. „Vrem un monument care sa ii faca mandri pe toti romanii.”
Sau, poate, doar pe unul singur: presedintele Ceausescu, de 71 de ani, megalomanul „Arhitect Nebun” al socialismului in stil romanesc. I se spune in fel si chip: Farul Calauzitor, Marele Conducator, Geniul Carpatilor, Dunarea Gandirii. Omul de pe strada, insa, ii spune simplu „El”, dar nu intotdeauna cu respect. In timp ce Polonia si Ungaria se indreapta spre democratie si piata libera, iar Uniunea Sovietica se deschide spre lume, Romania se izoleaza tot mai mult. De aproape un sfert de veac e condusa de viziunea solitara a lui Ceausescu: o Romanie care depinde doar de el si de nimeni altcineva.
Romania a devenit o insula, un paria international, izolat asemeni Iranului sau Libiei. Vizitatorilor le este permis sa calatoreasca liber prin tara, cum i s-a permis recent si echipei NEWSWEEK, doar ca seamana mai curand cu o tara africana sau central-americana decat cu una din Europa. Gasesti aceeasi saracie si, la fel de des, acelasi dispret pentru drepturile omului si libertate. „Daca am avea ceva mai multa mancare, ar trai ca in razboi,” spune un banc perfect romanesc. Aceasta este mostenirea lasata poporului sau de ultimul stalinist.
De la bun inceput, Ceausescu, taran lucrator intr-o fabrica, intrat in Partidul Comunist Roman in 1933, cand inca era in ilegalitate, si devenit sef al partidului in 1965, a avut un parcurs individualist si uneori excentric. Initial a permis o libertate de expresie cu mult mai mare decat in restul tarilor comuniste. In anii 1970 se gaseau ziare si carti straine; emisiunile radio nu erau purecate. Oamenii puteau vorbi liber cu strainii iar politia secreta, abominabila Securitate, a stat in umbra. In ultimii ani, insa, Ceausescu a pus piciorul in prag: romanilor li se cere sa raporteze omniprezentei politii toate contactele cu strainii; masinile de scris trebuie inregistrate la Militie, cu probe ale setului de caractere; cartile si revistele straine sunt interzise; pentru a le imprumuta, cititorii au nevoie de aprobarea in scris a bibliotecilor; in librarii nu gasesti aproape nimic in afara de puzderia de lucrari ale lui Ceausescu si ale sotiei sale.
Slaviri obligatorii: Intelectualii candva de marca ai Romaniei au devenit curteni iar poetii ii dedica lui Ceausescu ode, cea mai eficienta cale de a-si publica versurile. Fiecare carte, fiecare articol de revista contine in mod obligatoriu si slaviri ale Farului Calauzitor. E periculos sa provoci acest cult al personalitatii. Bunaoara, cartea unei cunoscute scriitoare, Ana Blandiana, a fost interzisa recent dupa ce autoritatile au descoperit ca o aparent inocenta ilustratie a unei pisici semana prea mult cu Ceausescu.
Seful de azi al Romaniei nu gusta criticile la adresa regimului sau. In 1984, un procuror militar pe nume Vasile Flutar i-a scris lui Ceausescu acuzand granicerii romani de mita, violenta si crima. A dat si nume, si locuri, si liste de date. A descris un incident in care granicerii romani impuscasera si omorasera un preot romano-catolic si un cuplu tanar, cu un copil, dupa care au lasat cadavrele sa fie mestecate de caini. Flutar spune ca la cateva zile dupa ce a trimis scrisoarea, a fost concediat. In urmatorii doi ani, a fost de mai multe ori arestat fiind batut si fortat sa stea dezbracat in apa rece ca ghiata, cate trei sau patru ore, cu catuse la maini si la picioare. La fiecare interogatoriu, declara Flutar, a fost somat sa isi retraga acuzatiile. Sotiei lui s-a spus ca nu isi mai va vedea cei trei copii daca nu o va face. In noiembrie anul trecut, in disperare, cuplul a fugit in Ungaria, lasand copiii la bunici. Dupa ce si-a reluat acuzatiile la o televiziune din Ungaria, Flutar spune ca au fost doua incercari de a fi calcat cu masina in Budapesta.
Oficial, in Romania sunt doar stiri bune. Dupa cum sustin si oficialii, epoca lui Ceausescu este una „de Aur”, cu un nivel de trai fara precedent. „Venitul national a crescut de 40 de ori”, spune un senior al Ministerului de Externe, cu fata iradiind de entuziasm asemeni unui vanzator de masini uzate care incearca sa incheie o afacere. „Productia industriala e de 122 de ori mai mare ca in 1938! Productia agricola e de sase ori mai mare! In aceasta perioada, populatii tarii a crescut de la 19 milioane la 23 de milioane. Judecati si dumneavoastra cu cat ne merge mai bine!”
Cum se explica atunci cozile la paine si rafturile goale? „Nu exista lipsuri”, spune, fara nici cea mai mica ezitare, Nicolae Andrei, oficial in Ministerul Comertului. „Pastram mancarea in frigiderele magazinelor, nu le expunem in cantitati mari”. Un ghid oficial e insa mult mai inventiv: „Romanii au azi atat de multi bani incat cumpara tot de pe rafuri. Stau toata ziua la coada doar ca sa isi cheltuiasca banii.”
Adevarul crunt e ca Romania devine rapid un caz economic problematic. Asemeni altor tari din Europa de Est, in anii 1970 Romania a incercat sa gaseasca calea spre dezvoltare. Datoriile ei externe au crescut insa la 11 miliarde de dolari, pentru niste proiecte industriale gigantice: complexe petrochimice si combinate siderurgice uriase; o industrie electronica ageamie; un canal, prea putin exploatat, care leaga Dunarea de Marea Neagra. Putine dintre ele au adus si profitul scontat, asa ca, la inceputul anilor 1980, Ceausescu a intors roata, decretand ca datoriile trebuiesc platite pana in anii 1990. Pentru aceasta, spun diplomati occidentali, el a ordonat exportarea a tot ceea ce poate fi vandut peste hotare: resurse naturale, mancare, bunuri de larg consum. Datoriile Romaniei au fost platite, dar sacrificiile au fost uriase.
Penuria e generalizata. O piatra e azvarlita din Palatul Poporului. O femeie se apleaca sa ridice cu grija oul pe care l-a scapat si s-a spart, ca …
INTERVIU Reporterii Newsweek de vorba cu Ceausescu, cu patru luni inainte de a fi executat
