Premierul Mihai Razvan Ungureanu, aflat la o conferinta pe teme economice, nu a dorit sa spuna jurnalistilor daca a plecat trantind usa la ultima reuniune a coalitiei. El a inceput sa rada atunci cand i s-a adresat aceasta intrebare si a iesit din cladirea in care a fost organizata conferinta, potrivit Mediafax.
Inainte sa fie intrebat despre problemele din sedinta de luni a coalitiei, Ungureanu a atentionat presa ca nu vrea sa discute politica.
La insistenta jurnalistilor de a clarifica daca a trantit usa, premierul a raspuns : „M-ati vazut pe mine acum trantind usa?”.
Dupa ce jurnalistii i-au spus ca nu se refera la ce s-a intamplat la conferinta economica de joi, ci doresc sa afle daca a iesit din reuniunea de luni a coalitiei trantind usa, Ungureanu a ras si a plecat fara sa raspunda.
MEDIAFAX relata, luni, pe surse, ca premierul Ungureanu a iesit suparat din sedinta coalitiei si a cerut ministrilor Justitiei si Finantelor, aflati la discutii, sa paraseasca si ei sala impreuna cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus ca vor veni la vot in Parlament doar daca Guvernul decide anumite alocari bugetare.
„Premierul aproape ca a trantit usa salii in care avea loc, luni, sedinta coalitiei si a spus ca nu raspunde la presiuni. „Nu mai discut in contextul acesta. Faceti presiuni prea mari”, a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut sa iasa din sala si ministrilor Justitiei, Catalin Predoiu, si Finantelor, Bogdan Dragoi, prezenti si ei la discutii”, au relatat surse politice.
Acestea sustindeau ca premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi conditionat prezenta la vot in Parlament pentru sustinerea initiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca seful Guvernului sa dispuna alocarea de fonduri bugetare catre anumite circumscriptii electorale.
Premierul …





