Investirea cabinetului Sorin Grindeanu pune capat crizei politice din tara, noteaza presa internationala. Pe de alta parte, analistii sustin ca actuala conducere PSD ar putea afecta lupta anticoruptie, iar promisiunile din programul de guvernare ar putea duce la sacrificarea investitiilor, potrivit News.ro.
AFP il citeaza pe analistul economic Cristian Grosu, potrivit caruia programul de guvernare al PSD „seamana cu lista lui Mos Craciun”, pentru ca include multe lucruri, dar nicio sursa de finantare. In aceste conditii, Grosu si-a exprimat teama ca cheluielile de investitii vor fi sacrificate.
„La sfarsitul mandatului vom fi din nou fara autostrazile si scolile pe care toate guvernele de la caderea regimului comunist, in urma cu 27 de ani, au promis sa le construiasca”, a subliniat analistul.
Alti experti se tem ca lupta anticoruptie va avea de suferit dupa intoarcerea PSD la putere, desi noul premier a dat asigurari ca aceasta ofensiva va continua cu fermitate. De exemplu, Reuters avertizeaza ca promisiunile de crestere salariala a lui PSD risca sa nu fie vazute cu ochi buni de Comisia Europeana, care este ingrijorata de starea conturilor publice.
„Stanga, care a fost la putere din 2012 pana in 2015, a revenit asupra unui numar important de masuri de austeritate. Fiscalitatea a fost redusa, salariul minim al bugetarilor crescut, iar deficitul bugetar din 2017 ar urma sa fie de patru ori mai mare decat cel din 2017, potrivit Bruxelles-ului”, mai scrie agentia.
Agentia Associated Press comenteaza in materialul sau ca exista temeri ca Guvernul de coalitie – care are 26 de ministi, cu patru mai multi decat Guvernul tehnocrat precedent – ar putea incerca sa incetineasca lupta anticoruptie din tara. AP precizeaza ca din Guvern face parte Sevil Shhaideh, un economist care a fost nominalizata pentru a deveni primul premier femeie si musulman al tarii.
„Insa Iohannis a refuzat sa o nominalizeze pe Sevil Shhaideh, novice in politica si membra a micii comunitati musulmane din Romania, dupa ce s-a aflat ca sotul ei, de origine siriana, care a lucrat in Ministerul sirian al Agriculturii, si-a exprimat sustinerea pentru presedintele Bashar al-Assad pe retelele de socializare”, scrie agentia americana.
„Parlamentul roman a aprobat un nou Guvern de coalitie de stanga (…), punand capat la saptamani de incertitudine privind cine va conduce tara”, scrie Euronews.
Televiziunea paneuropeana noteaza ca PSD a ajuns inapoi la putere pe baza promisiunilor de a creste cheltuielile guvernamentale pentru asistenta medical si pensii, insa unii romani sunt ingrijorati ca social-democratii vor submina eforturile anticoruptie din tara. „Numirea lui Florin Iordache ca ministru al Justitiei a alimentat aceste temeri. Iordache a fost implicat in 2013 intr-un efort de a consolida imunitatea pentru politicieni”, precizeaza jurnalistii Euronews. .
Si Euractiv apreciaza ca investirea lui Grindeanu pune capat crizei politice izbucnite atunci cand presedintele a respins-o pe Sevil Shhaideh. „PSD a ajuns la putere pe baza promisiunilor de a consolida cresterea economica in Romania, pentru (ca tara – n.r.) sa ajunga pe locul 13 in cele mai puternice economii din UE pana in 2020, fata de locul 17 …





