Anuntul a fost facut, vineri, de papa Francisc, in timpul unui consistoriu. In fata cardinalilor, Papa Francisc a confirmat ca aceste doua figuri importante ale Bisericii catolice, Karol Wojtyla (papa intre 1978 – 2005) si Angelo Giuseppe Roncalli (papa intre 1958 – 1963), vor fi declarati sfinti.Data acestei duble canonizari era deja vehiculata in presa italiana deja de cateva saptamani. Pe 27 aprilie 2014 va fi celebrata Duminica Mizericordiei Divine, o sarbatoare special creata de Ioan Paul al II-lea.La aceasta ceremonie care va avea loc in Piata Sf. Petru sunt asteptate mii de persoane, mai ales din Italia si Polonia.Ioan Paul al II-lea, primul papa polonez din istorie, care s-a bucurat de o popularitate uriasa in cele peste o suta de tari in care a purtat cuvantul lui Dumnezeu, va fi canonizat intr-un timp record, la doar noua ani dupa moarte. Benedict al XVI-lea a decis sa faca o exceptie de la intervalul obligatoriu de cinci ani intre beatificare si canonizare (Ioan Paul al II-lea a fost beatificat in mai 2011) pentru a deschide dosarul de sanctificare a predecesorului sau.Papa Francisc a adus o inovatie pentru canonizarea lui Ioan al …





