Ivan Sztojka, cel de-al treilea suspect in cazul uciderii lui Marian Cozma, se preda

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Marian Cozma

Cel de-al treilea suspect in cazul uciderii lui Marian Cozma, Ivan Sztojka, le-a scris parintilor si i-a anuntat ca se va preda politiei, anunta Gazeta Sporturilor.

Suspectul a motivat acest gest prin faptul ca „a fost la locul nepotrivit” in acea dimineata.

Alte detalii din scrisoarea trimisa de Sztojka nu au mai fost dezvaluite, aceasta fiind luata de polititia din Fejer si trimisa celor din Veszprem pentru investigatii.

Pe de alta parte, in Budapesta a fost descoperit un automobil BMW X5, cu care se presupune ca ar fi plecat criminalii din Veszprem.

In cursul zilei de miercuri, autoritatile maghiare anuntau ca recompensa pentru prinderea lui Sztojka Ivan a fost dublata, ajungand la suma de doua milioane de forinti, aproximativ 7.000 de euro.

Dupa uciderea handbalistului Marian Cozma, autoritatile maghiare au dat in urmarire internationala trei suspecti. Doi dintre ei, Gyozo Nemeth si Sandor Raffael, au fost deja arestati duminica seara, in Austria. Cel de-al treilea suspect, Sztojka Ivan, se afla inca in libertate.

Handbalistul roman Marian Cozma a fost ucis, in urma unui scandal izbucnit intr-un club din Ungaria, unde se afla, impreuna cu mai multi prieteni, pentru a sarbatori un eveniment. Grupul a intrat intr-un conflict verbal cu mai multi localnici rromi, care au scos imediat cutitele. Marian Cozma a fost injunghiat in inima si a murit dupa doua ore la spital.

Inmormantarea handbalistului roman va avea loc, vineri, la cimitirul Pipera.

spot_imgspot_img