J?rome Kerviel (foto), traderul de la Soci?t? G?n?rale acuzat ca a comis o frauda de 4,9 miliarde de euro, s-a predat politiei si coopereaza in cadrul investigatiei, a declarat un reprezentant al procuraturii, citat de Reuters. Kerviel, in varsta de 31 de ani, s-a predat sambata dupa-amiaza, fiind probabil sa fie retinut timp de 48 de ore inainte ca procurorii sa decida daca il vor pune oficial sub acuzare. „Barbatul ar putea trece printr-un interogatoriu prelungit de Parchet pana luni dimineata. Acesta ar putea fi eliberat daca acuzatiile nu se mentin sau va fi adus in fata unui judecator, varianta care este mai probabila”, au declarat surse judiciare. Kerviel a fost descris de cunoscuti fie ca un geniu, fie ca un angajat mediocru. Un membru al consiliului de administratie al Soci?t? G?n?rale a declarat ca tanarul nu era una dintre vedetele companiei, dar guvernatorul Bancii Frantei a apreciat ca este „un geniu al fraudei”.
Numerosi specialisti si politicieni s-au aratat insa sceptici fata de ipoteza ca un singur oma putut realiza aceasta frauda istorica. Familia traderului sustine ca acesta este transformat in „tap ispasitor” pentru cel mai mare scandal legat de tranzactii frauduloase la nivel mondial. Soci?t? G?n?rale acuza traderul ca a facut plasamente mari, frauduloase, pe piata bursiera europeana care, in urma declinului abrupt al cotatiilor, la inceputul saptamanii trecute, au provocat bancii pierderi semnificative. Pedeapsa maxima pentru aceste acuzatii este de 2-5 ani de inchisoare, la care se adauga amenzi de pana la 350.000 de euro. Scandalul de la Soci?t? G?n?rale se adauga problemelor financiare generate de criza de pe piata creditelor ipotecare din Statele Unite.





