Proiectul privind confiscarea extinsa a averilor a fost adoptat, marti, de Camera Deputatilor, prin apel nominal, inregistrandu-se 171 de voturi in favoarea acestuia, dupa ce, initial, la votul electronic, proiectul nu a trecut, relateaza Mediafax.
Proiectul de modificare a Codului Penal a fost adoptat in varianta Senatului si prevede ca se supun confiscarii mai multe bunuri in cazul in care persoana care le detine a fost condamnata pentru comiterea anumitor infractiuni si daca fapta este susceptibila sa ii procure un folos material, iar pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 5 ani sau mai mare.
Infractiunile sunt cele de proxenetism, trafic de droguri si precursori, trafic de persoane, la regimul de frontiera de stat, de spalare de bani, a legislatiei privind prevenirea si combaterea terorismului, initiere sau constituire a unui grup infractional organizat.
Alte infractiuni sunt: nerespectarea regimului armelor si munitiilor, materialelor nucleare sau alte materiale radioactive, falsificarea de moneda, divulgarea secretului economic, concurenta neloiala, deturnare de fonduri, nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si …





