Licenta agentiei Avangarde Turism Club va fi retrasa

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministerul pentru IMM, comert, turism si profesii liberale va retrage licenta operatorului de turism Avangarde Turism Club, care nu si-a respectat obligatiile contractuale fata de clienti, inclusiv fata de 100 de elevi din Valea Jiului.

„Deja cercetam cazul si le vom retrage licenta. Oficiul pentru Protectia Consumatorului ii cauta de trei zile, dar la cele trei filiale pe care le au in Bucuresti nu gasesc pe nimeni”, a declarat, duminica, agentiei MEDIAFAX, ministrul de resort, Ovidiu Silaghi.

Europarlamentarul PDL Monica Iacob Ridzi a cerut ministrului sa ridice licenta agentiei de turism, considerand ca firma „a incalcat obligatiile pe care le avea fata de mai multe grupuri de turisti, carora le-a oferit pachete de sejur in Franta si Germania pe perioada sarbatorilor de Paste”.

Elevii din Valea Jiului abandonati de agentia de turism in Paris au plecat, duminica, spre tara, cu doua autocare, fiecare dintre acestea avand doi soferi, iar, potrivit unuia dintre parinti, copiii ar urma sa calatoreasca incontinuu pana acasa, fiind asteptati sa ajunga luni seara.

Reprezentantii agentiei Avangarde Club nu au putut fi contactati pentru a-si exprima punctul de vedere fata de situatia creata.

spot_img