Mircea Abrudean, despre întâlnirea lui Bolojan cu șefa CCR în biroul președintelui Senatului: „Am avut o înţelegere cu premierul de a utiliza biroul ori de câte ori are nevoie”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți, în Parlament, în legătură cu întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, care a avut loc în biroul președintelui Senatului, că avea o înțelegere cu Bolojan ca acesta să poată folosi biroul ori de câte ori are nevoie de un loc de întâlnire la Parlament și că nu știa despre întrevederea cu șefa CCR.

Abrudean a fost invitat luni la Comisia de constituționalitate a Senatului, pentru a fi audiat în cadrul comisiei de anchetă care verifică circumstanțele întâlnirii dintre Bolojan și Tănăsescu. Președintele Senatului a spus că va participa, deși consideră că nu are ce explicații să ofere. 

„Eu nu am ce explicații să dau. Sigur că voi participa din respect pentru colegii mei, pentru că este o comisie a Senatului și mi se pare normal să particip. Eu nu am fost prezent”, a declarat Mircea Abrudean, citat de News.ro.

„Am avut o înțelegere cu premierul României și președintele Partidului Național Liberal de a utiliza biroul președintelui Senatului, ori de câte ori are nevoie de un loc de întâlnire la Parlament. Nu era cazul să îmi dea explicații și nici să îmi ceară voie, dacă se poate întâlni cu cine consideră dumnealui în biroul președintelui Senatului. M-a anunțat că va avea o întâlnire la Senat. Dacă poate utiliza biroul, evident că poate utiliza biroul”, a mai spus Abrudean.

„Nu e treaba mea să verific agenda premierului încă o dată, considerând că e premierul României, este senator, fost președinte al Senatului și că se întâlnește cu oameni cu care trebuie să se întâlnească”, a declarat el. 

Întrevederea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a avut loc cu trei zile înainte ca judecătorii CCR să se pronunțe asupra unor dosare importante, inclusiv asupra legii privind Agenția Națională de Integritate (ANI).

spot_img