Lista preturilor de primavara: ce ingheata si ce se scumpeste

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Vesti bune pentru romani: de Paste, mancarea nu se va scumpi, asa cum se intampla de regula in preajma sarbatorilor. Reprezentantii principalelor patronate din industria alimentara spun la unison ca nu sunt motive de majorare a preturilor si chiar merg pe varianta inghetarii lor la paine, lapte, lactate si branzeturi. Exista insa si cateva categorii de produse care vor costa mai mult, cum este cazul tigarilor si alcoolului – ca urmare a cresterii accizelor – , al legumelor si fructelor, provenite majoritar din import, dar si al medicamentelor.

Pastele din 2009 ar fi astfel prima sarbatoare in care patronatele spun ca preturile raman neschimbate. Sau chiar „vor ingheta tot anul, cum se intampla la lapte si branzeturi, aceasta fiind strategia adoptata de producatori pe timp de criza”, a declarat pentru Gandul Valentin Blanaru, directorul executiv al Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL). Procesatorii de lapte au luat decizia de a nu umbla la preturi ca urmare a scaderii cu 15-20% a consumului in primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Painea nu se scumpeste

Nici painea nu se va scumpi iar pretul va ramane neschimbat pana la noua recolta, asigura Aurel Popescu, presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase ? Rompan. „Nu sunt motive pentru a creste pretul painii”, ne-a declarat Aurel Popescu. Cat despre cozonac, acesta va costa la fel ca la Pastele trecut, adauga el. Viorel Marin, presedintele ANAMOB – Asociatia Nationala a Industriilor de Morarit si Panificatie din Romanie, nu exclude ca unele firme sa majoreze pretul painii, in zonele unde nu exista concurenta. „Trebuie sa recunoastem ca exista o presiune continua asupra noastra, de cand bancile au majorat costul creditarii”, ne-a declarat presedintele ANAMOB.

Carnea si mezelurile, fara cresteri

Oficial, situatia ramane stationara si in privinta carnii de porc si a mezelurilor. „Nu sunt motive de scumpire, in spatiul comunitar pretul carnii a ramas neschimbat. In plus, leul s-a apreciat usor in ultima perioada. Si oricum, nu producatorii urcau preturile de sarbatori, ci cei de pe piata neagra, care reprezinta jumatate din piata”, a declarat pentru Gandul Sorin Minea, presedintele Federatiei Patronale Romane din Industria Alimentara ? Romalimenta. Asadar, este posibil ca unele macelarii sa forteze lucrurile si sa creasca pretul carnii de porc? care provine in proportie de 70% din spatiul comunitar. Una peste alta, produsele autohtone nu ar trebui sa se scumpeasca, asigura si Marcel Cucu, vicepresedintele Ligii Asociatiei Producatorilor Agricoli. In aceasta perioada, sunt si legume care vor costa la fel ca anul trecut, cum este spanacul, ceapa, salata verde, stevia si ridichiile, adica exact oferta romaneasca, ne-a declarat Tudor Dorobantu, secretarul general al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Agricultura ? Agrostar.

Ce va costa mai mult

De la 1 aprilie, fumatorii vor scoate cu 40 de bani mai mult pentru fiecare pachet de tigari cumparat, ca urmare a majorarii accizei la tutun, de la 50 de euro la 57 de euro/1.000 de tigarete. Si bauturile alcoolice ieftine, cu o concentratie alcoolica de maximum 22%, vor costa mai mult, dupa ce acciza va creste de la 51,08 la 65 de euro pe hectolitru. Din prima zi a lunii viitoare, si medicamentele romanesti se vor scumpi cu 6% la producator, in timp ce pretul din farmacii va creste cu 1%. „In preajma sarbatorilor, se anunta si cresterea cu 5-20% a preturilor la legume si fructe, care in acest moment sunt importate im proportie de 95%, iar deprecierea leului este principala explicatie”, spune Tudor Dorobantu, secretarul general al Agrostar.

spot_img