„Cetatenii romani merita si au dreptul sa beneficieze de o justitie echitabila, de o justitie autonoma si de o folosire cat mai larga nu numai a normelor juridice din Romania, ceea ce incercam sa facem in aceasta perioada de amendare a unor legi juridice, dar, mai mult, trebuie sa tina seama si de faptul ca la ora actuala Romania este pe locul doi ca plangeri la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dupa Federatia Rusa, ceea ce dovedeste ca este necesar ca si la nivelul justitiei sa fie incorporate in deciziile care se fac si aceste prevederi din conventiile internationale cum ar fi Conventia Europeana a Drepturilor Omului”, a evidentiat seful diplomatiei.El a vorbit si despre mesajul transmis Romaniei de liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, cu ocazia preluarii de catre tara noastra a presedintiei Consiliului Uniunii Europene si a descris acest mesaj drept unul „de incurajare”.”In partea a doua a interventiei dansului exista si referiri foarte clare la importanta statului de drept in Romania, la necesitatea modificarii prevederilor din Codul Penal si Codul de Procedura Penala, inclusiv prevederi referitoare la legea privind activitatea organizatiilor neguvernamentale si celelalte. Va asigur ca ALDE Romania va merge clar pe aceste idei, mai ales tinand seama de faptul ca Romania are nevoie acum de un stat de drept functional, care sa fie bazat pe respectarea legilor adoptate de catre Parlament si nu pe protocoale, procese achitari la unii la altii condamnari chiar daca nu sunt probe”, a afirmat ministrul de Externe.El a adaugat ca liderul partidului ALDE din Romania, Calin Popescu-Tariceanu, „a fost una din vocile foarte sonore din acest punct de vedere, al necesitatii intaririi statului de drept al Romaniei, independenta justitiei si functionarea sa in cele mai bune conditii astfel incat cetatenii sa aiba incredere in justitie”.Liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a urat succes Romaniei, care preia presedintia Consiliului Uniunii Europene „”intr-un moment critic””, cand mai multe negocieri legislative trebuie duse la bun sfarsit inaintea alegerilor europene.In mesajul postat joi pe pagina sa oficiala de Facebook, Verhofstadt se mai refera si la angajamentele guvernului si la locul liberalilor romani in familia europeana ALDE.””Romania preia Presedintia Uniunii Europene intr-un moment critic, cand mai multe negocieri legislative trebuie duse la bun sfarsit inaintea alegerilor europene. Le doresc mult succes. In acelasi timp guvernul trebuie sa isi indeplineasca angajamentele privind statul de drept: reforma justitiei, a codului penal si cea a legii ONG-urilor trebuie sa reflecte in totalitate recomandarile Comisiei de la Venetia si sa fie supuse unei reevaluari de catre acest organism inainte de a intra in vigoare. Liberalii romani au promis sa urmeze aceasta cale si asteptam din partea lor sa actioneze ca atare. …





