Michael Jackson lanseaza pe internet un joc de dans cu premii

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Michael Jackson va lansa un joc de dans cu premii pe retelele de socializare Facebook, MySpace si Bebo, actiunea facand parte din campania de promovare a noului sau album, „King of Pop”, care va aparea pe piata pe 25 august, informeaza contactmusic.com.

„Regele muzicii pop” va lansa o aplicatie pe Facebook, MySpace si Bebo constand intr-un joc care ofera fanilor sai posibilitatea de a castiga o multime de premii inedite.

Jocul permite utilizatorilor sa controleze miscarile de dans ale lui Michael Jackson, pe melodiile artistului. Jucatorii care obtin cele mai interesante combinatii de miscari pot castiga premii inedite, precum dispozitive iPod Nanos in editii limitate.

Primii cinci jucatori cu cele mai bune rezultate de pe fiecare retea de socializare vor trece la un nivel extra secret, unde se pot castiga premii mari, precum doua bilete de avion pentru turul lumii (pentru jucatorii cu varsta peste 18 ani), un televizor Sony Bravia 32 sau un Playstation 3 (pentru jucatorii minori).

Noul album al lui Michael Jackson, o colectie oficiala a celor mai bune piese ale sale, va fi lansat pe 25 august, cu patru zile inainte ca artistul sa sarbatoreasca implinirea a 50 de ani.

Fanii cantaretului au avut posibilitatea sa alcatuiasca lista pieselor ce au fost incluse pe noul album „best of” al artistului, intitulat „King of Pop”.

Piesele incluse pe lista merg de la cele mai vechi, precum „Off The Wall”, la cele mai recente, precum „You Rock My World”. Una dintre melodiile de succes ale cantaretului, interpretata in duet cu Paul McCartney, „Say Say Say”, nu fost inclusa, pana in prezent, pe niciun album al lui Jackson.

Michael Jackson detine recordul pentru cel mai bine vandut album pe plan mondial al tuturor timpurilor, „Thriller” (1982), cu care a castigat opt premii Grammy. Sapte dintre aceste premii au fost obtinute pentru melodia care da titlul albumului. Acest material discografic a fost relansat in februarie, intr-o noua versiune.

Jackson nu a mai lansat nici o piesa din 2001.

Cantaretul a fost achitat in iunie 2005, la capatul unui proces foarte mediatizat care a avut loc in Santa Maria, la 200 de kilometri distanta de Los Angeles.

Jackson s-a autoexilat timp de un an in Bahrein, dupa care a revenit in Statele Unite, la Las Vegas, unde a inceput sa lucreze la un nou album, alaturi de starul trupei Black Eyed Peas, Will.i.am, si de Akon.

spot_img