Miercurea Mare. Atentie: ce nu au voie barbatii si femeile in aceasta zi din Saptamana Mare

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a randuit sa luam aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu care aducand in aceasta zi, cu mare cainta, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare pret si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita si cel al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida. Vanzarea facuta de Iuda a facut ca, mai tarziu, Sfanta Traditie a Bisericii sa randuiasca ziua de miercuri ca zi de post, alaturi de vineri, ziua in care Iisus a fost rastignit, acestea fiind cele doua zile ale saptamanii in care crestinii trebuie sa posteasca de-a lungul intregului an, potrivit crestinortodox.ro.

Pana in Miercurea Mare este permisa munca la camp. Apoi, din aceasta zi, se spune ca barbatii trebuie trebuie sa stea pe langa casa sa-si ajute nevestele la treburile gospodaresti, ptrivit traditiisibiene.ro.
Aceasta este ziua in care Iuda Iscarioteanul L-a vandut pe Iisus pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida. Gestul lui Iuda a facut ca, mai tarziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post. Astfel, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), Miercurea Mare este una din cele doua zile ale saptamanii in care crestinii postesc pe tot parcursul anului, cu exceptiile zilelor marcate ca a”harti” in calendarul ortodox. Potrivit traditiei populare, credinciosii care in Miercurea Mare tin post negru, vor fi protejati de boli, de Sfanta Miercure, pe parcursul anului.
In Miercurea Mare, in …

spot_imgspot_img