de Sorina Ionasc Publicat la: 17.07.2015 09:15 Ultima actualizare: 17.07.2015 09:40
Fostul secretar de stat Iulian Matache a depus juramantul de investitura si astfel este, oficial, noul Ministru al Transporturilor. De la ceremonia de la Cotroceni a lipsit chiar premierul Victor Ponta.
Desi nu a fost prima optiune a premierului Victor Ponta, Iulian Matache a devenit noul ministru al Transporturilor, dupa demisia lui Ioan Rus. La ceremonia de la Cotroceni, cand Matache a depus juramantul de investitura, au participat presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, vicepresedintele Senatului, Vasile Nistor, iar din partea Guvernului a fost vicepremierul Gabriel Oprea. Prim-ministrul Victor Ponta si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, au lipsit.
Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de numire a lui Iulian Matache la conducerea Ministerului Transporturilor, asta dupa ce prima optiune a premierului, Mihai Fifor, a fost respinsa de seful statului.?
Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca Iulian Matache, actual secretar de stat la Transporturi, este propunerea sa pentru portofoliul Transporturilor, in baza deciziei BPN al PSD.
„In baza deciziei BPN al PSD, am decis sa-l propun pe domnul Iulian Matache pentru functia de ministru al Transporturilor! Ii urez succes!”, a scris premierul pe contul sau de Twitter.
Ioan Rus a demisionat de la conducerea …





