Ministrul Turismului: Litoralul romanesc este pregatit sa primeasca turisti in minivacanta de 1 mai

“Am avut intalniri saptamana trecuta cu reprezentantii din sector si sunt convins ca litoralul Marii Negre este pregatit, nu neaparat pentru minivacanta de 1 mai, pentru ca nu este deschis deocamdata la capacitate maxima, daca ne referim la partea de plaja, de “beach baruri”, dar este pregatit in general pentru sezonul estival. Calitatea serviciilor pe litoral a crescut de la an la an, in conditiile in care si evenimentele internationale se dezvolta. Este clar ca avem o crestere a calitatii serviciilor de turism in general, nu numai pe litoralul Marii Negre”, a precizat Dobre.
Seful de la Turism sustine ca statul roman este interesat sa aduca cat mai multi turisti straini, in special din vestul Europei, dar si din alte parti ale lumii, pentru care exista deja pachete speciale.
“Incepand de anul acesta avem curse charter cu cetateni israelieni si asta arata ca exista un interes pentru Romania, mai ales ca sunt cateva curse pe saptamana. Suntem interesati sa atragem turistii din Vest. Statul roman, din punctul meu de vedere, nu concureaza cu Bulgaria, noi avem alte pachete pe care le vindem fata de vecinii nostri”, a explicat Dobre.
Potrivit datelor Asociatiei Litoral-Delta Dunarii, la nivelul anului 2016, un numar de circa 7.000 de turisti israelieni au vizitat litoralul romanesc, in special statiunile Mamaia, Navodari si Eforie, iar pentru 2017, numarul turistilor proveniti din Israel ar putea trece de 8.000, pe fondul suplimentarii zborurilor charter saptamanale.
Referitor la voucherele de vacanta, ministrul Dobre a subliniat ca, in prezent, se lucreaza la actul normativ, astfel incat de la 1 iulie toti angajatii din sistemul public sa beneficieze de acestea.
“Lucram in prezent la actul normativ, astfel incat voucherele de vacanta sa intre in vigoare de la 1 iulie 2017 pentru toti angajatii din sistemul public inclusiv cei cu statut special, precum MAI si MAPN”, a precizat Dobre.
La inceputul lunii aprilie, seful de la Turism declara ca 1 iulie 2017 este termen limita pentru trei proiecte, respectiv voucherele de vacanta, Legea turismului si Master Planul de Investitii in Turism.
Potrivit acestuia, sectorul de turism este reglementat la ora actuala de 73 de acte normative care au fost date inainte de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
“Noi, acum, discutam despre legi care sunt facute prin 2001, 2002, 2003. Deci, avem niste legi de dinainte de a intra in Uniunea Europeana, cu 5-6 ani inainte de a intra in UE. Discutam de legi de 14-15 ani si suntem intr-o mare eroare acum daca ne uitam la ce se intampla. Si aici vorbim si despre garantarea pachetelor de servicii turistice, vorbim si de tot ce inseamna parte de acreditare la unitatile de cazare, vorbim si despre TVA-ul pentru agentii”, a mentionat ministrul.
Acesta a subliniat ca s-au facut o serie de pasi in privinta fiscalitatii pentru atragerea de investitii.
“Intr-adevar, am facut niste pasi vizavi de partea asta de a atrage investitori. S-au facut niste pasi pe fiscalitate si aici ne referim in mod concret la tot ce inseamna unitati de cazare si alimentatie publica, dar acum am facut un material si l-am transmis catre Ministerul Finantelor ca sa inceapa procedura pentru reducerea TVA la 9% pentru agentiile de turism. Aceasta trebuie acceptata si de Comisia Europeana si daca se introduce notiunea de travel agency in anexa 3 din directiva europeana atunci, intr-adevar, statele UE pot sa reduca TVA pana la 9% pentru ca nu exista la nivel de UE aceasta notiune”, a explicat Mircea Titus Dobre.
Pe langa …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *