Miza demiterii sefei AM POSDRU: Romania risca blocarea a aproape 3,5 mld euro din fonduri UE.

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Platile din fonduri europene prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) prin care Romania beneficiaza de o finantare de 3,47 de miliarde de euro (la care se adauga o confinantare nationala de 612 milioane euro) ar putea fi intrerupte, asa cum s-a intamplat anul trecut cu Programul Operational Regional (POR), daca autoritatile de la Bucuresti nu iau masuri, au declarat surse diplomatice, citate de Hotnews.ro. Potrivit acestora, este vorba despre nereguli pe anumite proceduri care tin de managementul intern al programului.
Dezvaluirea vine dupa ce premieru Mihai-Razvan Ungureanu i-a cerut Ministrului Muncii, Claudia Boghicevici, sa o demita pe Carmen Ionel din functia de director general AM POSDRU, pentru management defectuos al Autoritatii pe care o conduce. Aceasta si-a prezentat joi seara demisia.
Surse politice spun ca neregulile se refera la perioada 2009 – 2010, in timp ce surse guvernamentale afirma ca exista sanse de 70% ca intreruperea platilor sa fie evitata pe programul POSDRU, in conditiile in care Romania ar putea remedia neregulile constatate. Decizia va fi luata la sfarsitul lunii februarie – inceputul lunii martie.Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, delara la inceputul saptamanii ca Romania risca suspendarea unui program finantat cu bani europeni. El …

spot_img