Scriu aceste randuri din Lisabona… m-am deconectat putin de la tumultul ieftin al vietii politice de la noi si asta imi da un sentiment ciudat de despovarare. Considerata acum cativa ani cea mai saraca tara din UE, Portugalia isi primeste oaspetii cu lumini feerice, sub briza blanda a Atlanticului, dar mai ales cu oameni foarte simpatici. Calatorind pe stradute intortocheate, cu metroul si tramvaiul, mancand prin taverne populare rezervate localnicilor, am constatat ca lumea de aici zambeste…
La televizor, jurnalele vorbesc prea putin despre politicieni, nici un ziar nu aloca mai mult de o pagina parlamentului, guvernului sau presedintiei. La un loc, nu pentru fiecare in parte. Si au, slava Domnului, mult mai multe pagini ca ziarele romanesti. Uneori, socialistii sunt ironizati in caricaturi, insa nimeni nu pare preocupat de subtilitatile puterii. ~sta e un lucru bun, reflectand adevarata normalitate. Numai la noi, vedetele incontestabile ale mass-media sunt exact cele care nu fac absolut nimic.
In acea tara, poate mai saraca decat altele, dar profund normala, lipsesc incrancenarea si, mai ales, snobismul. Aici, nimeni nu vrea sa demonstreze ca a devenit un zeu in viata. Fara masini de fite, fara demoazele ultrafardate zambind sictirit prin malluri. N-am vazut nici politisti isterici, dar nici marlani aruncand tigari pe jos. Sunt mult mai putini milionari ca la noi, sau cel putin nu ies in fata sa sfideze lumea cu fitele lor, pastrand aparenta unei societati unitare, fara discrepante stanjenitoare intre bogati si saraci. Pana si cersetorii canta la acordeon sau vioara, iar un catel mic tine in gura o galetusa pentru marunt.
Salariul minim este de vreo 500 de euro, deci de cinci ori mai mare ca la noi, in schimb, preturile sunt ceva mai mici. Ei latini, noi la fel… atunci de unde ni se trag crisparea si fetele gri in contrast cu zambetul lor larg? Raspunsul e simplu, mi l-a dat receptionerul: „Noi stim ca viata e scurta, ca trebuie traita intens si frumos, avem nevoie doar de strictul necesar si de cateva bogatii in ceruri, unde nu ni le mai impoziteaza nimeni. Banca noastra de stat se numeste Espirito Santo… asta spune totul”! E chiar atat de greu sa urmam modelul portughez?
