Metodologia privind modul de calcul si procedura de avizare a preturilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizatie de punere pe piata in Romania, cu exceptia medicamentelor care se elibereaza fara prescriptie medicala, se va aproba prin Hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Sanatatii.
In prezent, metodologia de calcul a preturilor maximale la medicamente se stabileste prin Ordin al ministrului Sanatatii. Potrivit unui comunicat de presa, „modificarea a fost facuta printr-o Ordonanta de Urgenta adoptata astazi de Guvern, care amendeaza Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Ulterior va fi aprobata Hotararea prin care se va adopta metodologia privind modul de calcul si procedura de avizare a preturilor maximale ale medicamentelor.?Modificarea a fost facuta de Guvern pentru a aduce mai multa claritate legislativa si predictibilitate.
Pana acum, aceasta lipsa de predictibilitate a avut impact atat asupra asupra accesului pacientilor la medicamentele necesare tratamentului, cat si asupra mediului farmaceutic din Romania. De asemenea, actuala metodologie cuprinde dispozitii neclare, ambigue si greu de implementat in ceea ce priveste pretul maximal si calcularea acestuia. Trebuie mentionat, de asemenea, ca decizia este luata de Guvern in conditiile disparitiei a peste 1500 de produse din cele 5430 existente pe lista medicamentelor compensate si gratuite, din 2015 pana in 2016, fapt ce ingreuneaza accesul pacientilor romani la unele medicamente” – sustine Executivul intr-un comunicat.
ARPIM: Accesul neingradit al pacientilor romani la tratamente trebuie sa fie cel mai important criteriu in stabilirea metodologiei de calcul al preturilor la medicamente!
Asociatia?Romana?a Producatorilor Internationali de Medicamente atrage atentia ca actuala metodologie de calcul, pusa in aplicare fara o analiza prealabila de impact, impune scaderea pretului medicamentelor cu 35% sub minimul european deja stabilit, fapt care va afecta aproximativ 800.000 de pacienti romani prin limitarea accesului acestora la medicamente.
„Se vorbeste foarte des in ultima vreme despre cum ar trebui sa fie calculat pretul la medicamente.?Credem ca cel mai important criteriu, accesul pacientilor la medicamente, a fost uitat. Implementarea in forma actuala a Ordinului 75/2009 referitor la modalitatea de stabilire a preturilor la medicamente si implicit a articolului 81 care prevede referentierea pretului medicamentelor originale la pretul medicamentelor generice va avea consecinte majore asupra calitatii vietii pacientilor romani”, a declarat Dan Zaharescu, directorul Executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).
Conform unui studiu realizat de o firma de consultanta independenta, 123 de medicamente ar putea disparea de pe piata odata cu impunerea referentierii pretului medicamentelor originale la pretul medicamentelor generice. Pacientii cu boli cardiovasculare, afectiuni neurologice, oncologice vor avea de suferit, mai ales ca 55 dintre medicamentele care pot disparea au alternative generice limitate in piata.
Implementarea Ordinului 75/2009 in forma actuala nu va afecta doar viata pacientilor. Aceasta va determina si o scadere de aproximativ 153 milioane lei la veniturile bugetului de stat, conform unui studiu de impact realizat de PwC Romania pentru ARPIM. Scaderea este generata de faptul ca, in urma unor eventuale restructurari sau reduceri ale investitiilor in Romania, se vor diminua contributiile companiilor farmaceutice la bugetul de stat provenite din achitarea TVA si taxele si impozitele aferente desfasurarii activitatii acestora in Romania.
„Avem incredere ca noua metodologie?de calcul va tine cont de nevoile reale ale pacientilor romani si va fi aplicata de la 1 noiembrie, asa cum a fost anuntat”, a adaugat Dan Zaharescu.
PROCEDURI
Romania reglementeaza preturile maximale pentru medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala, compensate si gratuite. Aceste preturi formeaza lista Canamed, lista de preturi maximale ale medicamentelor inovative si generice, pe baza …





