Nicolas Sarkozy si Carla Bruni sarbatoresc luni un an de casatorie, iar presedintele francez a admis ca frumoasa sa sotie, cea de-a treia la numar, il influenteaza in politica.
„Acord o mare importanta lucrurilor pe care mi le spune. Parerile ei imi largesc perspectiva, gandurile”, declara el pentru Le Point. Sarkozy a incercat in cadrul interviului cu publicatia franceza sa subestimeze interesul enorm de care s-au bucurat cele 12 luni ale lor de casatorie.
„Avem o viata linistita, ne-am asezat. Familiile noastre se inteleg. Nu am de ce sa ma plang, este minunata”. Cu toate acestea, viata lor a fost un adevarat subiect de telenovela pentru presa, de cand Carla a devenit prima doamna a Frantei, dupa doar 80 de zile de cand s-au cunoscut.
Pe 2 februarie 2007, ei s-au casatorit si au ciocnit un pahar de suc de portocale in prezenta a doar 20 de prieteni in cadrul unei ceremonii secrete la palatul prezidential din Paris.
In aceeasi perioada, cea de-a doua sotie a lui Sarkozy, Cecilia, il descria pe acesta ca fiind un „afemeiat” care „nu iubeste pe nimeni in afara de sine”.
Dupa casatorie, Carla a aratat clar ca doreste sa isi continue cariera de cantareata, in timp ce isi sprijina si sotul in indatoririle oficiale.
In schimb, mariajul lor a fost pigmentat in decursul acestui an cu aparitia pozelor nud ale Carlei si detalii despre relatiile sale cu Mick Jagger sau Eric Clapton.
Acest an controversat a culminat cu aparitia recenta la o emisiune Tv a Carlei, care a negat ca ia decizii politice. Declaratia venea dupa saptamani de speculatii ca are o influenta din ce in ce mai mare asupra presedintelui, ea luand decizii ce mergeau de la concedieri la ministere pana la ce antrenor personal sa foloseasca presedintele.
Cand fosta ministru a Justitiei, Rachida Dati, a fost concediata in urma cu o saptamana s-a speculat ca prima doamna a vrut sa scape astfel de o fosta rivala.
De asemenea, ea a fost acuzata ca si-a folosit influenta pentru a convinge Brazilia sa acorde azil unui terorist italian. De asemenea, ar fi intervenit pe langa sotul sau pentru ca Franta sa nu deporteze un militant italian de la Paris la Roma.
Decizia a starnit furie atat in Italia, cat si in Franta, deoarece un fost top-model, actuala cantareata, ia decizii sensibile in privinta terorismului international.