Nicusor Constantinescu acuza “politia politica” si abuzurile DNA

de Sorina Ionasc, Departamentul Corespondenti – Mediafax Publicat la: 09.04.2014 12:46 Ultima actualizare: 09.04.2014 12:47

Presedintele Consiliul Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, a condamnat, intr-un mesaj postat pe Facebook, “politia politica” a DNA, sustinand ca “abuzurile” si “circul” incepute in cazul sau continua si pentru primarul Radu Mazare “sub indrumarea aceleiasi procuroare Ana Dana”.

La scurt timp dupa retinerea primarului Constantei, Radu Mazare, seful CJ, Nicusor Constantinescu, a postat un mesaj pe Facebook intitulat “Apel catre prietenii romani!”, in care acuza modul in care a fost “umilit si batjocorit de politia politica DNA”, precum si “circul” si “abuzurile” incepute in cazul sau si continuate si in cazul lui Mazare.
“Dupa ce mi-a fost perchizitionata casa timp de sapte ore, dupa ce am fost dus cu mandat de aducere, cu sirene si mascati in numar de aproximativ 60, desi nu am fost citat in acel dosar niciodata, desi nu mi s-a precizat care sunt acuzatiile nici macar la mine in casa, am fost saltat si transferat la DNA Bucuresti unde, in 10 minute, succint, doamna procuror Ana Dana m-a acuzat de toate hotararile CJC, legi ale Parlamentului Judetului Constanta aflate si astazi in vigoare, ca aplicarea acestora ar reprezenta asa-zisul abuz in serviciu, iar cu acestea as fi adus avantaje Regiei de Drumuri a Judetului Constanta! (…) Dupa ce mi-am demonstrat in fata judecatorilor nevinovatia de doua ori la Tribunal si la Curtea de Apel Bucuresti, astazi (marti – n.r.), printr-un nou abuz al serviciului DNA, primarul Radu Mazare a fost ridicat pentru Campusul Henri Coanda realizat in 2012! Circul similar a continuat dupa scenariul deja cunoscut, au descins mascatii cu ofiterii DNA! Din pacate, acest circ si aceste abuzuri continua sub indrumarea aceleiasi procuroare Ana Dana!”, se arata in postarea presedintelui CJ Constanta.

Nicusor Constantinescu precizeaza, la sfarsitul mesajului, ca pleaca in Statele Unite, pentru a-si trata problemele de sanatate.
“Plec din Romania, dupa nenumarate programari, dejucate ilegal de DNA, in Statele Unite, sa incerc sa-mi prelungesc viata!”, arata Nicusor Constantinescu.
Avocatul lui Nicusor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat ca seful CJ Constanta va pleca din tara in cursul acestei zile, urmand ca la sfarsitul saptamanii sa fie supus unei interventii chirurgicale, Constantinescu fiind diagnosticat cu cancer de prostata.
Interventia va avea loc la un spital din California, Statele Unite.
“Interventia este programata pe data de 12 aprilie si, in functie de evolutia post-operatorie, vom vedea cand se va putea intoarce domnul Constantinescu in tara”, a precizat avocatul Marius Mocanu.
Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost retinut, marti noapte, pentru 24 de ore, de catre procurorii anticoruptie, in urma audierilor de la sediul central al DNA, urmand ca edilul sa fie prezentat instantei, cu propunerea de arestare preventiva.
Radu Mazare este acuzat de procurorii anticoruptie ca a luat mita 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinte sociale “Henri Coanda”, pentru a o ajuta pe aceasta sa castige licitatia si pentru a mari, ulterior, valoarea contractului.
Edilul a fost ridicat de mascati de pe terasa unui restaurant din parcul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *