Nitratii organici – intre razboi si pace!

Nitratii organici sunt derivati ai acidului azotic, care au efect antianginos, adica pot opri sau preveni aparitia crizelor dureroase din cardiopatia ischemica, afectiune in care arterele ingrosate ale inimii nu mai furnizeaza muschiului cardiac un aport de sange corespunzator efortului pe care acesta il depune. Prototipul lor este nitroglicerina, aceeasi substanta care este folosita in fabricarea dinamitei!

Mecanismul de actiune a nitratilor nu presupune insa producerea unor explozii controlate! Nitratii actioneaza in peretele vaselor de sange si anume in stratul lor muscular, unde in urma unor reactii chimice elibereaza oxid nitric. Oxidul nitric are un important efect de relaxare musculara, care determina dilatatia vaselor. Acest efect este important pe arterele inimii, dar si pe venele periferice, de exemplu, ale membrelor. In felul acesta nitratii ajuta de doua ori inima: ei dilata arterele inimii, facand ca o mai mare cantitate de sange (deci de oxigen) sa ajunga la muschiul inimii si, in acelasi timp, prin relaxarea venelor fac ca o parte din sange sa ramana in vene, sa nu se intoarca la inima si astfel inima sa depuna un efort mai mic. Exista nitrati cu actiune rapida, adica nitroglicerina care, administrata la nevoie, poate preveni sau stopa o criza dureroasa cardiaca. De asemenea, sunt preparate cu actiune lunga (retard), care administrate zilnic vor reduce frecventa crizelor dureroase.

Pentru a avea efectul rapid scontat nitroglicerina se administreaza sublingual, sub forma de tablete sau spray. Tabletele se pun sub limba si se asteapta dizolvarea lor completa. Ele nu trebuie inghitite. Daca este inghitita din greseala o tableta se ia imediat o alta. Sprayul se aplica sub limba sau pe limba, apasand o singura data, dupa care se tine gura inchisa. Este indicat ca bolnavul sa fie asezat sau culcat atunci cand ia nitroglicerina, deoarece pot aparea uneori scaderi periculoase de tensiune arteriala. In mod normal, efectul se instaleaza rapid, in cateva minute. Astfel, nitroglicerina poate fi luata inaintea unui efort pentru a preveni criza sau odata aceasta declansata pentru a o stopa. Daca efectul benefic nu apare in cinci minute, ar trebui contactat medicul, deoarece este posibil ca afectiunea sa se fi agravat, evoluand spre angina instabila, care impune alta abordare terapeutica. Efectul dispare, de asemenea, rapid, cam intr-o jumatate de ora. De ce se utilizeaza strict aceasta forma de administrare in criza? Pentru ca, in doze mici, nitratii odata ajunsi in sange sunt rapid metabolizati in ficat si apoi eliminati, de aceea ficatul trebuie ,,ocolit”.
Administrati in doze mai mari, pe cale orala …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *