Cu un raid intempestiv asupra Siriei si o aparitie atent orchestrata la tribuna ONU, Vladimir Putin a reusit sa rupa „cordonul sanitara” decretat contra sa de capitalele occidentale si a revenit in centrul jocului diplomatic.
Ultimele actiuni ale presedintelui rus, Vladimir Putin, demonstreaza hotararea acestuia de a-si intari influenta in Orientul Mjlociu, un mod de a juca, asa cum a facut in Ucraina, cartea puterii ruse regasite. Actiunea militara rusa in Siria inceputa zilele trecute, cu misiunea pretinsa anti-terorista, dar Putin a precizat ca deplasarea de nave de razboi si avioane de lupta? este menita sa il sustina pe aliatul sau „asediat”, liderul sirian Bashar al-Assad. Numai ca in realitate? este vorba de ceva mai mult decat sustinerea lui Assad, este vorba despre ultima expresie a unei dorinte geopolitice integrata profund in ADN-ul Rusiei – implantarea politica si militara in estul Mediteranei. Este si un mijloc de a veghea ca Moscova sa aiba un rol cand se va decide viitorul Siriei.
Jocurile diplomatice, politice si militare in Orientul Mijlociu au efecte regionale, dar mai ales mondiale. Un prim act s-a derulat la 28 septembrie la Adunarea Generala a ONU la New York, unde Putin nu mai pusese piciorul de un deceniu, printr-o interventie asupra dosarului sirian. Al doilea a avut loc in Siria, miercuri 30 septembrie, cand avioanele rusesti recent sosite au intrat in actiune si au efectuat primele raiduri aeriene. Al treilea a fost vineri la Paris unde Putin a fost oaspetele omologului sau francez asupra dosarului ucrainean. Politologul rus Dmitri Oreskin a relatat ca revenirea lui Putin in fata scenei s-a petrecut prin „campania siriana” a sefului de la Kremlin si a fost foarte bine pregatita inaintea acestei saptamani cruciale si dateaza din 9 mai. Cand, cu tot fastul ceremoniilor celei de a 70-a aniversari a victoriei sovietice asupra regimului nazist, Moscova nu a putut masca izolarea sa profunda. Nici un lider occidental nu a fost prezent.
Mesajul generalului
Miercuri, 30 septembrie, responsabilii americani la post in Bagdad au primit un apel prin care erau informati de vizita unui general rus de trei stele. La ora locala 9.00, acesta s-a prezentat la ambasada pentru a anunta debutul iminent al loviturilor aeriene ruse in Siria si a sfatuit SUA sa evite spatiul aerian sirian si sa-si puna la adapost personalul. O ora mai tarziu, avioane Suhoi lansau primele bombe. Potrivit Pentagonului, patru avioane de vanatoare Su-34, cunoscute sub numele Fullback, au venit in Siria, aducand la 32 numarul aparatelor ruse in aceasta tara. De patru ori mai multe decat numarul avioanelor americane stationate la baza Incirlik din Turcia, cea mai apropiata de teatrul de operatiuni sirian. Pentru a intra efectiv in haosul sirian, Putin a lansat un apel la ONU pentru o alianta internationala contra terorismului si a Statului Islamic? in Siria din care aliatul sau sirian, Bashar al-Assad nu poate lipsi. Un mesaj clar adresat in primul rand Washingtonului, care, asemenea capitalelor occidentale sustine ca doar plecarea lui Assad poate solutiona criza siriana. Un mesaj potrivit caruia fie ca este vorba de viitorul Siriei sau de lupta contra SI, trebuie tinut cont de Rusia.?
Putin, marele manipulator
Casa Alba si serviciile secrete americane nu au prevazut interventia rusa, nu au inteles intentiile reale ale Kremlinului si nu au vazut capacitatile reale ale rusilor in regiune. Analistii considera ca Administratia americana a lasat situatia din mana in Siria: Casa Alba „a abdicat la inceputul verii” lasand loc rusilor. Putin a adus la Kremlin toate partile, chiar si regele saudit Salmane si seful fortelor Al Qods, generalul iranian Soleimani, aflat sub sanctiuni internationale. Trimisul special al Moscovei pentru Orientul Mijlociu, Mihail Bogdanov, a facut un turneu in capitalele regiunii pentru gasirea unui compromis, fiind mandatat sa cedeze in multe probleme, in afara de cea …





