de Traian Terzian – Mediafax, Luminita Turcu Publicat la: 04.01.2016 22:54 Ultima actualizare: 04.01.2016 22:55
Fostul international francez Zinedine Zidane a fost numit antrenor la Real Madrid, in locul spaniolului Rafael Benitez, a anuntat, luni, presedintele gruparii madrilene, Florentino Perez.
Florentino Perez a luat aceasta decizie in cursul unei reuniuni a conducerii gruparii care a avut loc luni dupa-amiaza.
„Am luat decizia dificila de a rezilia contractul cu Rafael Benitez. El este un mare profesionist si o persoana magnifica. Comitetul Director a decis ca noul antrenor sa fie Zinedine Zidane. El stie ce inseamna sa conduci Realul. Este constient de cat de dificila este aceasta munca. Cunoaste jucatorii, pentru ca a fost antrenor secund cand am castigat Liga Campionilor a zecea oara la Lisabona”, a afirmat Perez.
„Zidane, acesta este stadionul tau si clubul tau. Madrilenii sunt alaturi de tine. Esti antrenorul Realului si pentru mine este o mandrie ca presedinte sa te am alaturi”, a adaugat Perez.
Zinedine Zidane a declarat ca este mai emotionat decat atunci cand a semnat ca jucator: „Multumesc clubului si presedintelui pentru aceasta sansa. Avem cea mai buna echipa, cei mai buni fani si voi incerca sa fac totul pentru ca sa castigam. Voi face totul pentru ca lucrurile sa iasa bine”, a declarat fostul international francez.
Lui Benitez i s-au imputat rezultatele slabe inregistrate de echipa in acest sezon. Dupa 18 etape, Real Madrid ocupa locul 3, cu 37 de puncte, la patru puncte de liderul Atletico Madrid si la doua de FC Barcelona, ocupanta locului 2, care are un meci mai putin.
In ultima partida, Real Madrid a incheiat la egalitate, scor 2-2, meciul sustinut, duminica, in deplasare, in compania echipei FC Valencia, in etapa a XVIII-a a campionatului Spaniei.
Benitez a preluat formatia Real Madrid la 3 iunie …





