Campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea, s-a calificat duminica, in premiera, in semifinalele Ligii Campionilor, dupa ce a invins, pe teren propriu, formatia Buducnost T-Mobile (Muntenegru), cu scorul de 31-22 (15-8).
Performanta echipei lui Radu Voina a fost consolidata si de victoria unguroaicelor de la Gyor ETO in fata celor de Krim Ljubljana, scor 34-33.
Echilibrul s-a consemnat doar in primele doua minute, dupa care Oltchim s-a detasat treptat. Dupa 5-2 (min. 9), Luminita Hutupan Dinu a aparat de la 7 metri in fata vedetei echipei adverse Bulatovici, insa atacul coechipierelor nu a mers la fel de bine (6-6, min. 16). Au urmat apoi cinci minute de „foc” pentru Oltchim, care a reusit sa se detaseze pentru prima data la cinci goluri, 12-7 (min. 21), gratie unor contraatacuri finalizate excelent de extremele Elisei Ardean si Maier. Difereta a crescut progresiv (15-7, min. 26), Buducnost nereusind sa marcheze timp de 9 minute.
Dupa 15-8 la pauza, cand s-a aflat si rezultatul pozitiv dintre Gyor si Krim, jucatoarele antrenate de Radu Voina au „defilat” pe teren (18-8, min. 34), incercand sa ofere si spectacol fanilor din tribune. Scorul pe tabela a parut sa nu mai conteze, fiind clar ca va exista o singura invingatoare: Oltchim.
Calificarea in semifinalele Ligii Campionilor inainte cu o etapa de finalul partidelor din grupa B reprezinta pentru campioana Romaniei si indeplinirea obiectivului.
Marcatoarele Oltchimului au fost Lecusanu 8, Elisei Ardean 7, Maier 5, Meirosu 3, Borbas 2, Pidpalova 2, Luca 1, Avadanii 1, Vadineanu 1, Manea 1, in timp ce de la Buducnost s-a remarcat Jovanovici, autoare a sase goluri.
In celalalt meci al grupei B, Gyor si-a respectat blazonul si a invins pe teren propriu in fata principalei adversare in cursa pentru semifinale a Oltchimului, Krim Ljubljana, cu scorul de 34-33 (19-13).
Ultimele meciuri din grupa B principala a Ligii Campionilor se vor disputa in 21 martie, intre Gyor ETO si Oltchim Ramnicu Valcea, respectiv in 22 martie, intre Buducnost si Krim Ljubljana.
Inaintea ultimei runde, in clasament conduc in ordine: Gyor 7 puncte, Oltchim 6, Krim 4, Buducnost 3.
In grupa principala A lucrurile sunt clare, Hypo Viena si Viborg HK fiind deja calificate in semifinale, cu 10, respectiv 8 puncte la conducerea clasamentului, in timp ce Podravka Koprivnica si Ikast Brande au acumulat 2, respectiv 0 puncte. In ultima disputa se vor duela, in 21 martie, Viborg si Hypo Viena.





