Cand detii, inca inainte de deschiderea oficiala, un record mondial si o culoare unicat in palmares, cum iti faci intrarea in lume? Bannere prin tot orasul? Reclame pe internet? Campanii pe retelele de socializare? Nu. Esti special pana la capat si faci un parfum care sa te reprezinte, exact ca o starleta de la Hollywood. Arati ca ai personalitate. Asta e strategia pe care japonezii au folosit-o pentru a promova… nu, nu un star de ci?nema, nici o vedeta rock, ci un turn din Tokyo.
Tokyo Sky Tree este noua senzatie a metropolei japoneze. Desemnat anul trecut de Guinness World Records ca fiind cel mai inalt turn de sine statator din lume – adica: turn si-atat, nu apendice al vreunei alte cladiri -, avand 634 de metri, va folosi nu doar ca releu (de unde se va transmite numai semnal digital, schimband fata televiziunii japoneze), ci va fi si un important centru comercial.
La baza colosului de metal, pe patru hectare, a fost amenajata una dintre cele mai mo?derne zone comerciale ale orasului. Cu magazine, restaurante, un hotel si chiar un teatru si un acvariu, zona promite sa devina curand cel mai vizitat complex din capitala japoneza. Insa oricat de atractiv e sa mergi la shopping, magia se afla o idee mai sus. Tokyo Sky Tree are doua punti de observare, una la 350 de metri si alta la 450 de metri, de unde va putea fi admirat nu numai orasul, ci si Muntele Fuji. Iar in restaurantul de pe cea mai inalta dintre platforme poti lua o cina romantica, in vreme ce privesti spre muntele care se inveleste in catifeaua noptii…
Turnul mai are ceva special: o culoare proprie. Nuanta in care este vopsit e un alb special, cu tente albastrui, ce aminteste de un cer senin, denumita oficial Sky Tree White – Aojiro, in limba japoneza. Culoarea a fost aleasa special pentru a se potrivi cu numele pe care chiar japonezii l-au ales, democratic (sic!), prin vot pu?blic. Curat plebiscit! Nume precum Mirai Tower (Turnul viitorului), Rising East Tower …





