Pasaj pietonal subteran inaugurat la Obor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Soseaua Colentina poate fi traversata, de acum, in intersectia de la Obor, printr-un modern pasaj pietonal subteran. Calea de acces a fost inaugurata, ieri, de primarul Neculai Ontanu.

„Lucrarea aceasta de modernizare a pasajului pietonal de la Bucur Obor respecta toate normele europene in domeniu si asigura tot confortul necesar bucurestenilor care circula intr-una dintre cele mai aglomerate zone din Bucuresti”, a declarat, ieri, la inaugurare, Neculai Ontanu, primarul sectorului 2. Pasajul subteran are trei intrari-iesiri: una spre Stefan cel Mare, in fata ACR, a doua chiar in statia de tramvai, iar a treia e situata in fata magazinului Bucur Obor. Cele trei intrari sunt dotate cu scari rulante si dispozitive speciale pentru persoanele cu dizabilitati.

Pentru a-i obisnui pe bucuresteni cu noul pasaj, Ontanu a postat jandarmi la cele trei intrari. Oamenii legii te dirijeaza, binevoitori, sa traversezi prin subteran. In tunel sunt, deocamdata, trei magazine, iar alte 4-5 urmeaza sa se deschida in curand. Reprezentantii autoritatilor locale sustin ca, in scurt timp, pasajul va fi singura cale de traversare din zona a Soselei Colentina, ceea ce va ajuta la fluidizarea circulatiei intr-una dintre cele mai aglomerate intersectii din capitala. Pentru modernizarea pasajului, Primaria Sectorului 2 a cheltuit 3.250.000 de lei, bani ce provin din bugetul propriu.

spot_img