Coreea de Nord si Coreea de Sud au avut miercuri primele lor discutii la nivel inalt din ultimii sapte ani, axate pe explorarea mijloacelor de ameliorare a relatiilor bilaterale, pe fondul iritarii Phenianului din cauza apropiatelor manevre militare comune intre Sud si SUA.
Reuniunea a fost organizata cu o rapiditate neobisnuita si in cel mai mare secret saptamana trecuta, la sugestia Phenianului, inca un exemplu de semnal contradictoriu provenind din Nord, care tocmai anuntase o anulare brutala a invitatiei pentru vizita unui emisar american. Cele doua parti s-au reunit in orasul de frontiera Panmujom – locul obisnuit pentru intalnirile intre delegatiile dintre cei doi vecini si unde a fost semnat in 1953 armistitiul care a pus capat ostilitatilor – fara o ordine de zi prestabilita si au discutat numeroase probleme, inclusiv despre reuniunile familiilor separate in timpul razboiului Coreii din 1950-1953. Potrivit expertului Cheong Seong-chang de la Institutul Sejong din Seul, „pentru Phenian, revenirea la o ameliorare a relatiilor Nord-Sud se va traduce printr-o atmosfera mai buna pentru Kim Jong-un de a vizita China si ar insemna o justificare pentru continuarea discutiilor la nivel inalt cu SUA”. Liderul nord-coreean a incetat sa incerce sa efectueze o vizita in China, cel mai mare aliat al tarii sale si principalul sponsor, pentru a cauta intarirea legitimitatii sale ca sef al statului. El a preluat puterea in 2011, dupa moartea subita a tatalui sau, Kim Jong-il.
Sperante
Cele doua Corei au convenit ieri si organizarea in statiunea montana Kumgang, pe teritoriul nord-coreean, intre 20 si 25 februarie, a unei reuniuni a familiilor separate de razboi, o premiera in ultimii trei ani. Tentative recente in acest dosar au esuat. In august …





