Pensiile, educatia si sanatatea – prioritatile anului 2008

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Proiectul bugetului de stat pentru 2008, aprobat ieri de Guvern, aloca cele mai mari sume pensiilor si asistentei sociale.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca educatia va primi 6% din PIB, in 2008, cu 27% mai mult decit in acest an, iar transporturile, 4% din PIB. Proiectul bugetului pentru 2008 aloca cele mai mari sume, reprezentind 11,9% din PIB, pensiilor si asistentei sociale. Bugetul sanatatii se majoreaza de la 4% din PIB cit a fost anul acesta la 4,5% din PIB. O crestere importanta de cheltuieli va avea loc in domeniul cercetarii, la 0,7% din PIB, o cifra care incepe sa conteze daca avem in vedere ca in 2004 cercetarea abia primea 0,1% din PIB. Sumele alocate agriculturii vor cumula 2,7% din PIB.

„Este un buget al dezvoltarii Romaniei. Elementul definitoriu al bugetului este faptul ca raspunde intereselor tuturor categoriilor sociale si corespunde cerintelor de dezvoltare a Romaniei”, a declarat Tariceanu.

Potrivit proiectului de buget pentru 2008, veniturile bugetului general consolidat vor insuma 174,2 miliarde de lei, reprezentind 39,6% din Produsul Intern Brut (PIB), iar cheltuielile vor fi de 186,2 miliarde de lei, respectiv 42,3% din PIB. Prin urmare, deficitul bugetului consolidat va fi de 2,7% din PIB.

Programul bugetar pentru 2007 a stabilit un deficit de 2,8% din PIB.

Produsul Intern Brut va ajunge la peste 438,6 miliarde de lei in 2008, datorita cresterii economice de 6,5%, in timp ce inflatia va fi de 3,8%, iar deficitul contului curent, de 13,3%. Conform proiectului bugetului de asigurari sociale, contributiile de sanatate, pensii si somaj vor fi diminuate in cursul anului 2008 cu 1,5% pentru angajat si 4,3% pentru angajator, in trei etape. Reducerea cumulata la cele doua categorii, in timpul anului, va fi de 2% de la 1 ianuarie, 1% de la 1 iulie si 2,3% de la 1 decembrie 2008.

spot_img